Boala Parkinson nu poate fi vindecată, dar poate fi ținută sub control

Boala Parkinson, maladie de care suferă în prezent aproximativ 70.000 de români nu poate fi momentan vindecată, dar poate fi controlată, astfel încât calitatea vieții pacienților să crească considerabil. Aceasta este concluzia celui de-al optulea simpozion regional „Abordarea integrată a bolii Parkinson”, eveniment ce a fost organizat săptămâna trecută la Consiliul Judetean Arad de către Houston NPA pentru Asociația de Luptă împotriva Bolii Parkinson. Simpozionul a atras interesul direct a aproximativ 200 de participanți, persoane cu Boala Parkinson, familiile lor si cadre medicale implicate în diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților. 

„Tratamentul bolii Parkinson este prin definiție un tip de terapie bazat pe asocieri multiple de medicamente în stadiile mai avansate de evoluţie, care necesită de la o etapă la alta reevaluare și individualizare”, a declarat în cadrul conferinței medicul neurolog Mihaela Simu- Prof. Dr. în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babes” Timisoara. Potrivit domniei sale, esențială pentru îngrijirea pacientului în stadiile avansate de boală este comunicarea permanentă cu familia și cu medicul de familie al pacientului.„În stadiile avansate ale bolii, frecvenţa vizitelor medicale este mai mare, impusă nu de specialist, ci de nevoia pacientului de a avea un bun control al simptomelor motorii şi non-motorii. Schema terapeutică poate necesita ajustări repetate, trimestrial sau chiar mai frecvent, adaptată fiecărui caz în parte”, a  subliniat medicul neurolog Mihaela Simu. 

În stadiile înaintate ale bolii Parkinson, opţiunile de tratament avansat pot oferi ameliorări semnificative ale simptomelor. Tratamentul chirurgical (n.n- stimularea cerebrală profundă-DBS), spre exemplu, reprezintă una dintre aceste optiuni, însă poate fi efectuat numai în clinici specializate (n.n- în acest moment există 2 clinici, ambele în București) în care există echipe medicale complexe (neurolog, neurochirurg, neurofiziolog, neuroimagist, neuropsiholog ş.a.) cu multă experienţă atestată în acest tip de terapie.

Calitatea vietii persoanei cu boala Parkinson poate creste considerabil, si nu doar datorită tratamentului medicamentos. Kinetoterapia, spre exemplu, poate conduce la menţinerea sau creşterea mobilităţii în toate activităţile, prevenirea contracturilor, atrofiilor şi slăbiciunii musculare, îmbunătăţirea mersului si a limbajului, precum si la adaptarea psihologică la boală. „Exerciţiile trebuie atent echilibrate cu pauze de odihnă, astfel încât pacientul să nu ajungă la faza de oboseală. Sunt utilizate exerciţii de relaxare, balansări uşoare şi tehnici ritmice care stimulează aparatul vestibular în vederea obţinerii relaxării”, a explicat în cadrul simpozionului kinetoterapeutul Zippenfening Himena Adela. Potrivit domniei sale, exerciţiile trebuie să fie legate de funcţiile de autoîngrijire, întrucât cresc motivaţia şi reduc apatia şi depresia. „Folosirea stimulărilor auditive şi verbale ajută la creşterea conştienţei mişcării. Comenzile verbale, muzica, bătutul din palme, marşul, oglinzile, marcajele pe podea sunt de mare ajutor”, a subliniat kinetoterapeutul Zippenfening Himena Adela.

Depresia este o problemă comună a persoanelor cu boala Parkinson, prevalența ei fiind între 11% si 44% în functie de tipul depresiei (usoară, medie, severă) și de scalele folosite. “Cel mai frecvent folosite antidepresive la pacienții cu depresie în Parkinson sunt inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei, având drept principal avantaj profilul sărac al reacțiilor adverse”, a precizat în cadrul simpozionului psihiatrul Mariana Mariș. Potrivit domniei sale, aceste antidepresive sunt bine tolerate și de către vârstnici, cu o incidență foarte mică a efectelor adverse. “În ceea ce privește tratamentul nonfarmacologic, terapia cognitiv- comportamentală ar putea avea efecte benefice în managementul stresului, restructurării cognitive și dezvoltării abilităților sociale”, a subliniat psihiatrul Mariana Mariș. 

Conducerea Consiliului Județean Arad, partener al acestui eveniment salută organizarea la Arad a acestui tip de manifestare dedicată pacienților cu boala Parkinson. „Sper să reusim să creăm și în Arad un grup de suport pentru persoanele cu boala Parkinson, să reușim să facem astfel încât comunicarea dintre medici și pacienți să fie din ce în ce mai bună și mai eficientă”, a declarat cu ocazia simpozionului Adrian Țolea, președinte interimar al CJ Arad. 

Persoanele cu boala Parkinson, aparținătorii acestora dar și toți cei interesați de această maladie pot afla noutăți referitoare la tratament și nu numai accesând site-ul Asociației de Luptă împotriva Bolii Parkinson (ALIBP), www.asociatia-antiparkinson.ro.  „Pentru a stăpâni boala, pacientul trebuie să fie informat, să-i știe punctele slabe și nu în ultimul rând să aibă un plan de luptă pe care să-l respecte cu strictețe. Nu uitați: între 7 și 10 milioane de oameni trăiesc în întreaga lume cu boala Parkinson”, a declarat ing. Dan Stoian Răican, președintele ALIBP- pacient cu boală Parkinson.

Printre lectorii care au susținut prezentări în cadrul simpozionului „Abordarea integrată a bolii Parkinson” de la Arad  se numără prof.dr. Mihaela Simu- șef Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara, coordonator științific al simpozionului, ing. Dan Stoian Răican, președintele ALIBP, dr. Liviu Boroș- neurolog, șef secție Neurologie SCJU Arad, Mariana Mariș- psihiatru, șef lucrări catedra de psihiatrie Universitatea Vasile Goldiș Arad, Dan Fărcaș- medic cardiolog, dar și pacient cu boală Parkinson, dr. Ioan Precup, medic șef Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Arad, Erika Stark- director general Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Zippenfening Himena Adela- kinetoterapeut, doctorand UMF Victor Babeș Timișoara.