Conferinţa Naţională de Chirurgie Toracică

Societatea Română de Chirurgie Toracică si Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova vă invită să luaţi parte la a XIV-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Chirurgie Toracică, ce va avea loc între 22 şi 24 septembrie  la  Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, sala Aula Magna.  

Coordonatorul ştiinţific al manifestării este Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șeful Clinicii de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. 

Conferinţa se adresează în special cadrelor medicale cu specialitatea chirurgie toracică, cat şi cadrelor cu specialităţile pneumologie, oncologie, anatomie patologică, chirurgie generală, ATI, medicină internă, radiologie – imagistică, radioterapie şi medicină de familie.

Evenimentul se bucură de prezenţa unor invitaţi speciali, la nivel internaţional, printre care: prof.dr. Horia Sârbu, din Germania, prof.dr. Marcin Zielinski, din Polonia, prof. dr. Jose Belda Sanchis, din Spania, prof. dr. Xavier Benoit D`Journo – Franţa şi prof.dr. Didier Lardinois – Elveţia.

Dintre lectorii care au confirmat participarea la această conferinţă amintim pe prof. univ. dr. Ioan Cordoş, prof. univ dr. Teodor Horvat, prof. univ dr. Dan Ulmeanu, şef.lucrări dr. Ovidiu Burlacu, şef.lucrări dr. Cristina Grigorescu- Presedinte SRCT si şef.lucrări dr. Cristian Paleru. 

 

Evenimentul este creditat EMC. 

Taxele de participare pornesc de la 50 de euro pentru medicii rezidenţi care se înscriu până în 31 august şi pot să ajungă până la 160 de euro pentru cei care nu sunt membrii SRCT şi se înscriu după această data.

Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri: (formular)

dana.dumitru@houston.ro

tel: 0722.585.995