Ești obosit? Iritat? Ai dureri de cap? Probleme cu inima? Gandește-te că poate ai deficit de magneziu! Interviu cu dr. Cătălin Colț

Când ar trebui să se gândească cineva la faptul că ar putea avea un deficit de magneziu?

dr. Cătălin Colț: De obicei, când apar manifestari clinice ale acestui deficit, manifestari care pot include: iritabilitate, anxietate (neliniște făra motiv), apatie (lipsă de chef), atacuri de panică, halucinaţii, insomnie, dificultăţi de concentrare, convulsii, cefalee (durere de cap), migrenă (durere intensă de cap), atacuri de astm, inapetenţă (lipsa poftei de mâncare), greţuri, vărsături, constipaţie, spasm vezical (vezică urinara foarte activă), nistagmus (mișcări oscilatorii ritmice ale globilor oculari în toate direcțiile), fatigabilitate (oboseala), tremor, crampe şi spasme musculare. Un nivel scăzut al magneziului în organism poate afecta aparatul cardiovascular determinând palpitaţii, extrasistole ventriculare, tahicardie, spasm coronarian, dureri de tip anginos şi creşterea tensiunii arteriale.

Către cine ar trebui să se adreseze în primul rând?
În mod corect, pentru orice problema cauzată de deficitul de magneziu, ar trebui să cerem sfatul medicului de familie sau farmacistului. Secundar, se poate apela și la ajutorul medicului specialist, deși, de obicei, lucrurile stau invers – medicul specialist (cardiolog, internist, neurolog, diabetolog, ginecolog, etc.) – pune diagnosticul de deficit de magneziu, unui pacient care se prezintă la consultație pentru una sau mai multe dintre simptomele clinice enumerate mai devreme.

Ce teste ar trebui să facă?
Singurul test care se face în mod uzual când se suspicionează hipomagneziemia este magneziul seric. Din păcate, este un test cu valoare foarte mică diagnostică, pentru că obiectivează o cantitate extrem de mică de magneziu din corp, sub 1%. Cantitatea cea mai mare de magneziu din corpul uman se află în oase (53%), în mușchi (27%) și în țesuturile moi (19%). Există alte analize, mai precise dar și mai costisitoare, dar nu se fac în mod uzual.

Aveți idee ce costuri presupun aceste teste?
Magneziemia (magneziul seric) costă în jur de 10-11 RON. Celelalte analize (spectroscopia RMN, studii cu izotopi, magneziul din par și dinți, probe fluorescente, etc.) sunt costisitoare și nu se fac de rutină, ci mai degrabă în scop de cercetare.

De unde știm de cât magneziu avem nevoie să luam din medicamente, câta vreme nu știm cât magneziu luăm din alimente, zilnic?
Studiile recente arată că luăm sub jumatate din cantitatea de magneziu pe care o luău inaintașii noștri, în urmă cu 100 de ani. Aportul de magneziu din alimentatie se situează la valori sub 250 mg/zi, ceea ce sugerează, pe bună dreptate, necesitatea suplimentării cu magneziu. Dacă vorbim de medicamente cu magneziu, fiecare producător are o schema terapeutică recomandată, schemă care ar trebui respectată, pentru un efect optim terapeutic. Mai trebuie ținut cont și de sarea de magneziu folosită (toate preparatele de magneziu de pe piață sunt sub forma de sare de magneziu – oxid, carbonat, clorura, lactat, citrat, orotat, etc.), pentru că ele au biodisponibilitate diferită (adică se absorb diferit). De aceea, o cantitate mare de magneziu într-un preparat nu înseamană neaparat că e și un preparat foarte eficient. Sărurile organice (lactat, citrat, orotat) sunt mai bine absorbite decât cele anorganice și deci, mai eficiente. Și atenție, vorbim de medicamente, pentru că doar medicamentele sunt indicate pentru tratamentul și profilaxia deficitului de magneziu. Suplimentele alimentare cu magneziu, nu previn și nici nu tratează deficitul de magneziu, ele fiind recomandate doar pentru suplimentarea dietei unei persoane sănătoase.

Cât ar trebui să dureze un tratament pentru deficit de magneziu?
Un tratament corect al deficitului de magneziu, ar trebui să dureze minim câteva luni, ideal … toată viața. Există numeroase scheme de recomandare a preparatelor cu magneziu, mai toate incluzând pauza între administrari. Dar pauza nu face decât să lase locul deficitului de magneziu să reapară și o luăm de la capăt, de fiecare dată. Așadar, administrarea magneziului ar trebui să fie cronică.