La primul Congres National de Durere au fost discutate problemele legate de studiul si terapia durerii la nivel national

Manifestarea a avut loc in perioada 30 mai-1 iunie 2013, la Iasi, venind in completarea traditionalului eveniment medical: Zilele Medicamentului, ajuns la cea de-a 22-a editie.

Coordonatorul stiintific al Congresului National de Durere a fost Prof. emerit dr. Ostin C. Mungiu. La Congres au participat specialisti din: neurologie, reumatologie, oncologie, ginecologie, pediatrie, medicina de familie, farmacie, precum si studenti si medici rezidenti. Peste 50 de lectori au sustinut 55 de prezentari la evenimentul interdisciplinar creditat cu 17 puncte EMC si 24 puncte EFC.

Studentii si rezidentii, atrasi de studiul durerii

Congresul National de Durere a debutat pe 30 mai cu o serie de cursuri pre-congres adresate studentilor si medicilor rezidenti. In cadrul sesiunii cu acces liber au fost abordate teme precum: durerea in oftalmologie si in neurochirurgie, durerea post-operatie pe cord, aspecte ale durerii la pacientul varstnic. Coordonatorul sesiunii pentru rezidenti si studenti a fost dr. Andrei Dondas: „Studentii sunt foarte interesati de studiul durerii, iar asta se datoreaza foarte mult domnului profesor Mungiu, care ne-a inspirat pe noi, ca studenti, si ne-a insuflat dorinta de cercetare si de a aprofunda domeniul algeziologiei.”

Rolul si limitele farmacistului in terapia durerii, abordate intr-o sesiune speciala

Tot inaintea deschiderii oficiale a congresului a fost sustinuta si o sesiune speciala de prezentari orientate pe experienta practica a farmacistului in terapia si managementului durerii. Principalul obiectiv a fost acela de a imbunatati comunicarea medic-farmacist-pacient si de a ii ajuta pe participanti sa isi imbogateasca rationamentul clinic, dupa cum a declarat sef lucrari dr. Veronica Bild, coordonatorul sesiunii: „Avem o mare de analgezice, foarte multe limitari, multe OTC-uri, mai mult sau mai putin controversate, dar ei, farmacistii, pot sa asigure asistenta primara simptomatica, iar scopul nostru este sa aiba macar un minim de cunostinte despre durere, in asa fel incat sa separe bine limita aceasta: pana aici ii tratez eu, de-acum incolo ii duc la medic.” Importanta deschiderii evenimentului fata de farmacisti a fost subliniata si de farm. Gabriela Streit, presedintele Colegiului Farmacistilor Iasi: „Noi suntem prima veriga pe care pacientii o abordeaza si, din 10 pacienti care se adreseaza farmaciei, 8 sunt cu simptome de durere.  Numarul este chiar in crestere, date fiind conditiile de stres, de oboseala in care traim astazi”

Durerea viscerala, in focusul primului Congres National de Durere

Tema centrala a congresului a fost durerea viscerala, Asociatia de Algeziologie aliniindu-se, astfel, la initiativa Asociatiei Internationale pentru Studiul Durerii, care a declarat 2013 Anul Mondial de Lupta impotriva Durerii Viscerale. Simpozionul a fost coordonat de prof. dr. Cornel Neamtu, care a atras atentia asupra incidentei acestui tip de durere: „Durerea viscerala este cea mai frecvent intalnita din cea solicitata de catre pacienti la serviciile de urgenta: in proportie de 70-80%, iar, pe de alta parte, cel putin 25 % din populatia planetei a suferit cel putin o data astfel de dureri.”

Una dintre temele de maxim interes expuse in cadrul simpozionului a fost „Hiperalgezia viscerala la copil”, subiect explorat de prof. dr. Stela Gotia, una dintre promotorii introducerii studiului durerii in invatamantul medical (inclusiv studiul durerii la copil): „Relatia pediatrie-algeziologie este extrem de importanta. De exemplu, in reanimarea neonatala -copilasii care au nevoie de intubatie, de respiratie asistata si, de regula, sunt mititei, au un kilogram si jumatate sau chiar mai putin – daca durerea este profilactizata, sansa de supravietuire este mai mare, lucru dovedit statistic in unitati mari de terapie intensiva.  Trebuie sa fim foarte constienti de aspectul combaterii durerii la copil, care are particularitati: copiii nu au echipamente enzimatice, nu metabolizeaza in acelasi ritm medicamentele ca si adultul, exista riscul de efecte adverse mai mare decat la adult. Unele medicamente antidurere nu pot fi date la copil. Prin urmare, capitolul durere la copil este fundamental.”

 

Durerea la copil si adolescent- un subiect delicat si plin de provocari

Realizata in parteneriat cu Societatea Romana de Pediatrie, sesiunea de prezentari privind tratamentul durerii la copil si adolescent a scos in evidenta multiple aspecte ale relatiei dintre pediatrie si algeziologie: „In patologia pediatrica, durerea este un semn si un simptom extrem de frecvent intalnit, cu o paleta enorm de mare de nuante, uneori cu o intensitate care provoaca o suferinta profunda copilului, ii perturba scolaritatea sau il scoate din mediul familial si il aduce in spital. Avand in vedere ca sugarul sau copilul mic nu stie sa relateze durerea, este cu atat mai mult necesar ca specialistii, pediatri sau nu, sa inteleaga si sa incerce sa observe, chiar fara sa ii comunice pacientul, de ce are aceasta durere.” a declarat Prof. dr. Marin Burlea, presedintele Societatii Romane de Pediatrie.

Particularitatile durerii in neurologie, reumatologie, oncologie

Programul stiintific al manifestarii a fost structurat tematic, evidentiind disciplinele in care problematica durerii aduce cele mai mari provocari: medicina de familie, neurologia, reumatologia, ginecologia, pediatria, oncologia.  Alaturi de temele strict medicale au fost trecute in revista si subiecte precum durerea ca problema de sanatate publica si drepturile pacientului cu durere. 

Seria de prezentari privind afectiunile ginecologice dureroase a fost moderata de prof. dr. Mircea Onofriescu, secondat in prezidiu de dr. Tudor Lazar.  

Reumatologia a fost reprezentata, printre altii, de conf. dr. Gabriela Raveica si sef lucrari dr. Elena Rezus. Prezentarea sustinuta de s. l. dr. Rezus s-a axat pe strategiile terapeutice cu care se poate interveni in tratarea fibromialgiei: „un sindrom dominat de durere, care asociaza totodata multiple modificari de tip cognitiv, de tip psihiatric chiar, tulburari ale somnului, foarte invalidante pentru pacient si, de multe ori, pacientii nostri sunt nemultumiti de tratamente sau chiar nu raspund suficient la tratamentele aplicate si, ca urmare, am considerat necesar sa atrag atentia asupra indicatiilor noilor ghiduri de tratament in ceea ce priveste durerea in fibromialgie si, de asemenea, cresterea calitatii vietii, deoarece aceasta fibromialgie este o boala extrem de invalidanta.”

Despre specificul durerii neuropate centrale a vorbit Prof. dr. C.D. Popescu, seful sectiei de Neurologie de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iasi. Acesta este de parere ca trebuie sa existe o legatura indestructibila intre neurologi si algeziologi: „Evident, un algeziolog nu are cum sa stie toate subtilitatile explorarilor neurologice si a patologiei neurologice generatoare de durere. Sigur, un neurolog ar putea sa nu aiba abilitatea utilizarii medicamentelor sau a combinatiilor dintre acestea care par mai aproape de algeziolog si de farmacolog, dar, impreuna, prin schimbul de informatii, prin consultarea in echipa a acestor pacienti, prin urmarirea eficientei medicatiei si a corectiilor ulterioare, pot face ce e mai bine pentru pacient.”

In finalul congresului, medicii de familie si specialistii in oncologie au fost invitati sa discute tratamentul durerii la pacientul oncologic si ingrijirea paleativa. Principala concluzie a intalnirii a fost enuntata de dr. Vladimir Poroch, de la Institutul Regional de Oncologie din Iasi: „Pacientii oncologici ar trebui sa beneficieze de un control mai bun al durerii. Exista mituri ale utilizarii opioidelor, a morfinei in special, mituri care practic ingreuneaza prescrierea si utilizarea acesteia in beneficiul pacientilor, care, astfel, raman, din pacate, cu dureri netratate, cu dureri insuportabile -cu atat mai mult cu cat unii dintre ei se apropie de finalul vietii. Cred ca este foarte important ca medicii  si, in special, medicii de familie, sa poata sa prescrie si sa aiba in vedere la controlul durerii si al altor simptome.”

A XI-a Intalnire Romano-Israeliana in domeniul algeziologiei

In cadrul primului Congres National de Durere a avut loc si cea de-a XXI-a intalnire romano-israeliana in domeniul algeziologiei, prilej cu care s-au discutat si s-au comparat modalitatile prin care cele doua tari trateaza problematica cercetarii si a managementului durerii. „Nu sunt diferente mari in tratarea durerii, nici macar nu sunt diferente de conceptie. Vad Romania ca o tara inaintata cum pune problema drogurilor, cum pune problema tratarii pacientului. Majoritatea domeniilor sunt interesate in tratarea durerii si sper sa se ajunga de la universitate si la clinicianul, la doctorul de familie” crede dr. Malin Calman din Israel, care adauga, totusi: „In Israel exista 30-40 de clinici de durere. In Romania nu exista, dar cred ca fiecare in parte practica terapia durerii, la cardiologie, la neurologie, la chirurgie. Poate ca intr-adevar ar trebui sa se deschida si aceasta cale de clinici de durere, pentru ca ar cobori foarte mult acei pacienti din ramurile deosebite, cum ar fi cardiologie, neurochirurgie, reumatologie. Din aceste ramuri le-ar unifica si ar fi mai repede tratati si poate mai putin investigati si poate ar fi mai putine greseli medicale.”

Romania mai are inca de lucrat la capitolul studiul si terapia durerii

Desi organizarea primului Congres National de Durere reprezinta un prim pas important in dezvoltarea cercetarii si a unei strategii nationale coerente in managementul durerii, Prof. emerit dr. Ostin Mungiu, coordonatorul stiintific al congresului atrage atentia lacunelor care persista: „Exista inca inegalitati foarte mari in privinta tratamentului durerii intre tarile europene dezvoltate si tara noastra. Exista niste progrese, dar ele sunt lente, din cauza lipsei de vointa politica, din cauza lipsei unei strategii la nivel guvernamental, in asa fel incat sa stim ca la un anumit orizont de timp vom avea algeziologi, deci specialisti in durere, exclusiv in durere, pe care nu ii avem, ca vom avea clinici destinate exclusiv tratamentului durerii cronice sau chiar spitale. Asa cum nu obosesc sa repet, in Romania exista multa durere insuficient sau prost tratata si acest lucru trebuie sa ne dea de gandit, pentru ca durerea aceasta inseamna nu numai costuri pentru individ, inseamna costuri pentru familie, pentru societate, inseamna absenteism, inseamna o multime de bani cheltuiti.”

Lipsa unei strategii nationale in domeniul durerii a fost acuzata si de Prof. dr. Dragos Pieptu, Prorector UMF Iasi:  „Pentru doctori exista un interes, dar nu din vina doctorilor sunt pacientii practic neglijati. Noi nu avem un sistem national. Nu avem un sistem national pentru nimic. Nici in durere. Domnul profesor Mungiu se lupta de 22 de ani sa convinga oamenii ca este nevoie sa fie tratata durerea, sa convinga oamenii ca este nevoie sa dai morfina. Aud aceste lucruri de cand eram studentul dumnealui, oboseste spunandu-le si noi nu avem urechile suficient de bine deschise.”

Potrivit profesorului Mungiu, solutiile, pe termen lung, sunt: pregatirea medicilor de familie astfel incat acestia sa trateze corect durerea acuta, evitand transformarea ei in durere cronica; pregatirea specialistilor in igiena muncii, astfel incat acestia sa ajute la evitarea durerilor cronice provocate, de exemplu, de postura pe scaun si, de asemenea, pregatirea algeziologilor si dezvoltarea algeziologiei ca o competenta de sine statatoare (pas care va fi facut la Iasi incepand din 2014), revenirea la forma initiala a legii opioidelor care permitea prescrierea opioidelor de catre medicii de familie. “Dorim foarte mult sa se liberalizeze asta, in asa fel incat in transee la locul primar unde este medicul de familie sa poata sa previna un infarct, facand la timp o morfina unui pacient. De asemenea, cred ca se poate imbunatati legislatia in ceea ce priveste medicamentele, in asa fel incat chiar daca Uniunea Europeana nu interzice comertul paralel, legislatia noastra sa protejeze intai pacientul roman si, dupa aceea, ce este in surplus sa poata sa mearga in export paralel.”  a explicat Prof. emerit dr. Ostin C. Mungiu.

Organizatorii primului Congres National de Durere promit sa duca evenimentul mai departe, crescand amploarea si nivelul stiintific cu fiecare editie. Cea de-a doua editie a congresului va avea loc in mai 2014.

*

Parteneri oficiali: Societatea Romana de Pediatrie, Societatea Romana de Anestezie si Terapie Intensiva,  Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania, IMAGO-MOL, Spitalul Clinic CF Iasi, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Sf. Maria”

Parteneri media: Romedic, Pagina Medicala, Formare Medicala, Ghid Cabinet, Info-Sanatate, Informatia Medicala, Medical Manager, Medipedia, Perfectionare Medicala, Ziarul de Iasi, Senso TV

Sponsor global: SANOFI.

Sponsori:  Terapia Ranbaxy, Berlin-Chemie, Dr. Reddy’s, Gerot-Lannach, Takeda, Biofarm,  Fiterman Pharma, Brandcom, Tester Dealer Volvo.