Lectori de exceptie din tara si din strainatate au participat la Conferinta Nationala „Abordarea bolii Parkinson in modelul integrat: Pacient-Echipa medicala”

Pe parcursul celor doua zile de desfasurare a conferintei au participat peste 100 de persoane alaturi de invitati precum: medici neurologi, medici de familie, psihiatrii, geriatrii, specialisti in recuperare medicala, farmacisti, asistenti medicali, membri ai Asociatiei Antiparkinson, apartinatori, reprezentanti ai autoritatilor din sistemul medical si presa. Dupa un model inovativ, marca Houston, evenimentul a reunit persoanele cu boala Parkinson si cadrele medicale, care au avut posibilitatea sa comunice direct si sa contureze o noua strategie pentru a face front comun impotriva bolii.
Printre lectorii si invitatii care au participat la eveniment ii amintim pe: Farm. Maria BOTEZATU – Presedinte Colegiul Farmacistilor Brasov, Lavinia BUFNARIU – Director Adjunct Directia de Sanatate Publica Brasov, prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA – Presedinte de onoare al Societatii Romane de Neurochirurgie, sef al sectiei I de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenta. „Bagdasar – Arseni”, Dr. Elemer WUSINCZKY – Presedinte Casa de Asigurari de Sanatate Brasov vicepresedinte al Asociatiei Medicale Romane, dr. Bogdan POPESCU – Secretar Societatea de Neurologie din Romania, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, SNR-partener principal Conferinta Nationala Parkinson, dr. Cristian FALUP-PECURARIU – sef Sectie Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov, prof. dr. Luiza Spiru – presedinte Fundatia Ana Aslan International, dar si invitati din strainatate precum prof. dr. Francois ALESCH – seful Departamentului de Neurochirurgie Functionala a Universitatii de Medicina din Viena si Henk BAKKERODE – EuroCarers.
Printre temele abordate s-au regasit: dementa in boala Parkinson, tulburari gastrointestinale in boala Parkinson, optiuni neurochirurgicale in tratamentul bolii Parkinson, aderenta la tratament, interactiunile medicamentoase in boala Parkinson etc.
Dr. Maria Szerac, CEO Houston: „In seria evenimentelor organizate de Houston pentru asociatiile de pacienti, conferinta pe tema bolii Parkinson a fost un succes. Am demonstrat impreuna, inca o data, ca este posibil sa existe o comunicare eficienta intre pacienti si cadrele medicale. Multumesc Societatii de Neurologie din Romania, Universitatii „Transilvania”, domnului doctor Cristian Falup-Pecurariu, autoritatilor locale, sponsorilor, media si participantilor, pentru modul profesionist in care ne-au fost alaturi. Multumesc d-nului Dan Raican pentru increderea pe care ne-a acordat-o si il felicit pentru tot ceea ce face pentru pacientii cu Parkinson din Romania si pentru familiile lor”.
Dan Raican, presedintele Asociatiei AntiParkinson Romania: „Bolnavilor de Parkinson le transmit indemnul de a nu renunta la lupta. Te poti simti singur, deznadajduit, abatut, trist, dar niciodata invins. Poti pierde, poti gresi, poti suferi, dar nu te gandi sa abandonezi. Aminteste-ti, atunci cand e nevoie, ca esti puternic, ca sunt lucruri pe care nimeni nu le poate face mai bine decat tine. Priveste viata cu ochi de invingator. Accepta ce e de acceptat si mergi mai departe. Strange din dinti, spune copacului de langa tine ce te doare, invata de la el sa ramai in picioare si…intoarce-te inapoi, la viata”.
Dupa incheierea lucrarilor, pe 24 septembrie, in fata Aulei Universitatii „Transilvania” din Brasov, toti participantii la eveniment au fost invitati sa planteze 200 de bulbi de lalele chiar la intrarea in aula institutiei de invatamant. Aceasta maniera de inchidere a activitatilor a fost aleasa deoarece laleaua este simbolul universal al bolii Parkinson, iar prin acest gest s-a dorit reamintirea faptului ca si persoanele cu boala Parkinson, in ciuda maladiei de care sufera, sunt oameni si au dreptul la o viata decenta.