Pacienții cu boală Parkinson și specialiștii interesați de această patologie sunt așteptați la un simpozion la Craiova, pe 3 iulie

    Asociația de Luptă Împotriva bolii Parkinson (ALIBP) și Houston NPA, alături de Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Dolj și Prefectura Dolj organizează pentru prima dată la Craiova un eveniment dedicat abordării integrate a bolii Parkinson. Simpozionul se va desfășura pe 3 iulie a.c., în Sala Mare de Ședințe a Prefecturii Dolj (Str. Unirii, nr. 19, et. 1, Craiova), între orele 12-19. 

    Obiectivul întâlnirii este îmbunătățirea nivelului de îngrijire al pacienților cu Parkinson, prin informarea acestora, a aparținătorilor lor, dar și a profesioniștilor în sănătate cu privire la implicațiile multiple ale bolii Parkinson și necesitatea comunicării interdisciplinare cu scopul obținerii celor mai bune rezultate terapeutice în  cazul acestor pacienți cronici. 

    Coordonatorul științific este: Prof. univ. dr. Cornelia Zaharia, Șef Secție Neurologie I, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, UMF Crsiova. Programul este creditat EMC și EFC, fiind așteptați medici cu specialitățile medicină de familie, neurologie, medicină internă, geriatrie, reabilitare medicală, neurochirurgie, dar și asistenți și farmaciști. 

    Printre lectorii care au confirmat deja participarea se află: Conf. dr. Dan Cioroianu, Conf. univ. dr Dan Gheonea, Șef lucr. dr. Dan Fărcaș, Șef lucr. dr. Adina Turcu, Asist. univ. dr. Florin Trifan, Asist. univ. dr. Ana Maria Bumbea, Asist. univ. dr. Diana Stanca, Dr. Marin-Valeriu Șurlin, Dr. Voni Călinescu, Dan Răican – președinte ALIBP, pacient cu boală Parkinson.

    Specialiștii interesați de această patologie și implicați în depistarea, tratarea și monitorizarea bolii Parkinson își pot anunța pacienții despre această acțiune și îi pot înduma să se înscrie. Pacienții și aparținătorii beneficiază de intrare liberă, singura condiție este să își anunțe participarea la eveniment pe email la daniela.popescu@houston.ro sau la nr. tel. 0756.030.316 / 021-317.09.43. Pentru cadrele medicale și alți profesioniști în sănătate taxele sunt cuprinse între 35-50 lei pre-eveniment și între 50-100 lei la fața locului. 

    Temele abordate în cadrul simpozionului urmăresc provocările cu care se confruntă pe de-o parte pacienții cu Parkinson, pe de altă parte cadrele medicale la care ajung acești bolnavi. Tematica este varia, de la rolul asociațiilor de pacienți și cum arată viața unui pacient cu Parkinson (povestită chiar din perspectiva unui medic din Târgu Mureș cu specialitatea cardiologie) sau informații despre terapiile ocupaționale, la managementul pacienților cu Parkinson în cabinetul medicului de familie și investigatii de ultima oră în diagnostic, la manifestările motorii și nonmotorii, tulburările gastrointestinale specifice, opțiunile pacienților în stadiile avansate ale bolii sau la depresia și anxietatea resimțite de acești pacienți. 

   Participanții la eveniment vor primi gratuit exemplare ale revistei Asociației ALIBP, “Lalele Roșii”. Asociația de Luptă Împotriva bolii Parkinson (ALIBP) este prima organizație non-guvernamentală din România care apără drepturile și interesele celor peste 72.000 de persoane diagnosticate cu boala Parkinson la nivel național. 

    În urma întâlnirii de pe 3 iulie de la Craiova organizatorii speră să contureze mai multe direcții de acțiune pentru îmbunătățirea calității vieții bolnavilor de Parkinson din zona Olteniei și de la nivel național, prin implicarea activă a autorităților locale și județene în proiecte concrete derulate de ALIBP și de partenerii săi.  

  Contact presă: Simona Oprea, PR Manager Houston NPA, simona.oprea@houston.ro, 0733.076.381.