Dr. Vasile Coca „Peste tot în lume sănătatea sexuală a individului este reflexia sănătății generale a societății din care face parte”
Sexualitatea este unul dintre subiectele puțin discutate în România, pacienții cu disfuncții sexuale ajungând să se adreseaze specialistului în mult prea puține cazuri, sau în stadii avansate ale bolii, preferând mai întâi să caute soluții pe internet sau la prieteni. Doctorul Vasile Coca, specialist în adrologie, ne-a explicat cu ocazia celei de-a XVII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, eveniment organizat de Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) în parteneriat cu Houston NPA, între 27-29 octombrie 2017 la Poiana Brașov, cum a evoluat activitatea medicului sexolog de-a lungul celor 20 de ani de când funcționează cabinetul de medicina sexualității, andrologie și sexualitate, din Cluj Napoca, în care activează.
În 2018 Conferința Națională a de Medicina Sexualității va avea loc la Poiana Brașov între 26-28 octombrie 2018. Detalii despre evenimentele de anul viitor marca Houston găsiți aici: https://houston.ro/evenimentele-medicale-houston-npa-din-anul-2018/
Medicina sexualității – un subiect, încă, tabu în România? Cum se vede acest lucru din cabinetul dvs.?
dr. Vasile Coca: Lucrurile se văd diferit din afara și din interiorul cabinetului. Aș putea spune că putem interpreta relația dintre pacientul cu disfuncție sexuală și medicul sexolog ca o adevarată tulburare a relației de cuplu, și nu mă refer doar la cuplul format din cei doi indivizi, ci și la relația dintre medic – pacient.
În ultimii 20 de ani de când funcționeză cabinetul în care îmi desfășor eu activitatea au existat mai mulți factori care au modelat adresabilitatea pacienților. Este vorba de factori psiho-sociali care au determinat timp de 7 ani constanța. Ceea ce a însemnat că această problemă, din punctul meu de vedere, a fost percepută de persoanele cu disfuncție sexuală masculină ca fiind importantă pentru existența lor și pentru relația de cuplu, dar și pentru încadrarea lor în societate din punct de vedere profesional și evoluția lor în societatea respectivă. Peste tot în lume medicina sexualității, sănatatea cuplului, sănatatea sexuală a individului este reflexia sănătății generale a societății din care face parte. A urmat o perioadă destul serioasă cu importante scăderi de activitate, probabil pe seama unor factori economici, urmată de o perioadă de reviriment al adresabilității. Internetul, lumea vituală a început să ofere informații, mai mult sau mai puțin valoroase, dar și informații care incită populația și o trimite din nou către cabinete.
Nu întotdeauna pe internet găsești informația de care ai nevoie”
Pe internet găsești mai de grabă informații comerciale, ceea ce de multe ori dezinformează pacieții. Ei vin în cabinet cu idei preconcepute, vin de multe ori încercând să ne influențeze în orientarea terapeutică, ceea ce de multe ori nu face bine.
În cabinetele de sexologie, andrologie și medicina sexualității sunt specialiști cu studii serioase care reușesc să ofere o paletă destul de largă de informații în acest domeniu și să acorde tratament particular fiecărui pacient în parte. Aceasta este o particularitate a acestei discipline. Nu putem vorbi de un tratament care să meargă în toate cazurile.
Referitor la comunicarea cu pacientul, este important să nu ne limităm doar la relația medic – pacient, ci să știm că în spatele unui pacient cu disfuncții sexuale se află și partenera lui. E important să vorbim și cu aceasta pentru a ajunge la succes din punct de vedere terapeutic. De asemenea, este foarte importantă și încrederea pe care pacientul o are în medic.
Există încredere? Se creează o relație de încredere între medic și pacientul cu disfuncții sexuale?
Dr. Vasile Coca: Bărbații au încredere în medic, însă aceștia încă nu sunt convinși de existența acestui medic sexolog. Prin tradiție, de cele mai multe ori ei se adresează medicului urolog; și e foarte bine că fac asta. Mulți dintre specialiștii în sexologie sunt urologi. Partenerele, însă, se pare că au mai multă încredere în farmaciști. Astfel, e important să crăm o relație strânsă medic sexolog – medic de familie – farmacist. Acest lucru înseamnă multidisciplinaritate, un aspect atât de necesar în acest domeniu! Și mă bucur că în Cluj, cel puțin, reușim să avem această colaborare. Medicina sexualității este o specializare destul de particulară, noi deținem multe secrete pe care alți medici nu le dețin. Încrederea, deci, este foarte importantă.