1 din 160 de copii din întreaga lume suferă de autism. Cine, când și cum integrează adolescentul și adultul cu autism?
1 din 160 de copii din întreaga lume suferă de autism, estimează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Este cunoscut faptul că autismul este o tulburare de dezvoltare pe toată durata vieții. Persoanele cu autism pot trăi independent sau parțial independent, iar în acest caz persoanele au nevoie de suport pe tot parcursul vieții lor.
La nivel mondial, persoanele cu autism sunt adesea supuse stigmatizării, discriminării și încălcării drepturilor omului, atrage atenția OMS, pe baza studiilor realizate. În ceea ce privește accesul la servicii și sprijin pentru persoanele cu autism, acesta este caracterizat de specialiști ca fiind inadecvat la nivel global. Nici situația din România nu este una mult diferită.
Intervențiile psihosociale adaptate individului, precum intervențiile comportamentale și programele de dezvoltare a abilităților individuale, pot reduce dificultățile în comunicare și pot conduce la educarea comportamentul social, cu un impact pozitiv în creșterea calității vieții persoanelor cu autism și familiilor acestora. Toate măsurile trebuie să fie însoțite de acțiuni ample pentru a face mediile fizice și sociale accesibile, incluzive și susținătoare, recomandă OMS.
Care este însă gradul de integrare a adolescentului cu autism în România? Cine este responsabil de integrarea adultului cu autism și dezvoltarea indepentenței acestuia? Sunt întrebări ce pot genera dezbatere: „Avem lege, avem norme. Cine, când și cum integrează adolescentul și adultul cu autism?”, în cadrul Conferinței Naționale a Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România „Independență! Mă pregătesc… “, 12-13 mai, București.
La dezbatere, vor lua cuvântul reprezentanți ai organizatorului ANCAAR și ai partenerilor evenimentului, Universitatea Spiru Haret- Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Consiliul Național al Dizabilității din România cât și reprezentanți ai autorităților.
Programul complet al evenimentului cuprinde prezentări și discuții inițiate de lectori precum:
- Evelyne Soyez (kinetoterapeut, osteopat calificat în neuropediatrie, fondatoare a programului de intervenţie timpurie pentru copii între 0 și 6 ani, cu anomalii de dezvoltare, Spitalul Port-Royal, Paris) – Echipa interdisciplinară: De ce? Cine? Cum?;
- Dominique Plassat (psiholog în cadrul IME Alphee- centru medical și educativ care găzduieste copii cu handicap și adolescenți cu dizabilități intelectuale, având ca și scop oferirea de educație și învățământ de specialitate, ținând seama de aspectele psihologice și psihopatologice și utilizarea tehnicilor de reabilitare. Centrul se ocupă în mod special de tinerii cu autism) – Voir l`Autisme autrement;
- Augusta Rodica Urziceanu (medic primar neuropsihiatrie şi psihiatrie pediatrică, doctor în ştiinţe medicale);
- Crișu Georgeta (Președinte ANCAAR și manager proiect RESPIRO, cu experiență de peste 30 de ani în intocmirea și coordonarea programelor de intervenție terapeutică a persoanelor cu TSA) – Proiectul RESPIRO la jumătate de drum, Lansare de carte;
- Zamfir Marius Teodor (Psiholog Centrul Sf. Mihail) – Autismul virtual – altă formă de autism?
- Pîrsean Corina (psiholog clinician, implicată în intervenția persoanei cu TSA) – Prezentare cercetare „Incluziunea școlară”.
Manifestarea va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, București, Calea Victoriei, nr 88. Participarea este gratuită, pe baza confirmărilor prealabile la adresa de mail evenimente@houston.ro.
Ce-a de-a doua zi a evenimentului va aduce la sediul ANCAAR (Intrarea Precupeții Vechi nr 9), între orele 09.30 și 15.00, trei workshopuri interactive, orientate atât către pacientul cu autism, cât și către familia acestuia: Decizia independenței – independența deciziei, Mă împlinește? Trist, dar mă hrănește, Rădăcini și aripi.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la numerele de telefon: 0773.360.741, 0773.360.744.