Stiri si interviuri

„Asistența medicală este o activitate complexă care pornește și se încheie în cabinetul medicului de familie” prof.univ.dr. Gheorghe Ionel Comșa, vicepreședintele Colegiului Medicilor Constanța, Practic MF ed. 24

Trebuie să fim conștienți că medicina de familie este placa turnantă a asistenței medicale. De acolo pleacă și tot acolo se întoarce pacientul”, a declarat prof.univ.dr. Gheorghe Ionel Comșa în dechiderea ediției 24 a simpozionului regional Practic MF ce a avut loc între 20-21 aprilie 2018 la Eforie Nord, un eveniment ce a reunit peste 180 de medici de familie din județele Constanța, Tulcea, Călărași, Galați, Giurgiu, Ialomița, Brăila, București și Ilfov. „Ceea ce mă bucură cel mai mult este reabiltarea acestei specialități, și mai mult standardizarea ei și punerea în drepturi egale alături de celelate specialități. Medicul de familie este un consilier, este cel care cunoaște cel mai bine pacientul, cel care îi cunoaște familia, îi cunoaște condițiile de viață, obiceiurile bune și obiceiurile rele. Cu alte cuvinte, este cel mai „în priză” în ceea ce privește asistența medicală. Faptul că medicul de familie și-a câștigat rolul cuvenit este un prim pas pozitiv, însă există încă lucruri care trebuie corectate. S-a birocratizat foarte mult munca medicului de familie, iar acesta nu mai are timp suficent pe care să-l acorde pacientului” a continuat prof.univ.dr. Gheorghe Ionel Comșa, vicepreședintele Colegiului Medicilor Constanța.

Un eveniment dedicat  diagnosticului precoce și tratamentului corect în practica medicului de familie, ediția 24 Practic MF a adus în atenție informații utile privind o serie de afecțiuni cu incidență mare în rândul populației,  care ar putea fi prevenite sau depistate în faze incipiente în cabinetul medicului de familie.

„Nu degeaba se spune că medicina de familie este „temelia, piatra de bază”. Cardiologia, la fel ca pneumologia, bolile reumatismale sau bolile femeii reprezintă parte importantă din activitatea medicului de familie, care trebuie să fie informat și la curent cu toate noutățile din toate aceste domenii. De aceea cred că sunt foarte importante astfel de manifestări, precum  acest simpozion extrem de util, cu un concept ce are un rol important mai ales în managementul prevenției acestor boli” a declarat  prof.univ.dr. Elvira Craiu, lector în cadrul evenimentului,  care a adus în atenție câteva date privind monitorizarea tensiunii arteriale și a electrocardiogramei.

Pe parcursul celor 2 zile de eveniment au fost prezentate date utile privind afecțiunile laringelui și ale faringelui, bolile cardiovasculare, aspecte ce țin de tulburările psihice, bolile reumatice sau de nutriție, fiecare dintre lectorii invitați să susțină prezentări punctând rolul extrem de important pe care medicul de familie îl are în diagnosticarea precoce a acestora și în îndrumarea pacientului mai departe către specialist.

Răgușala sau disfonia este un simptom care este deseori neglijat de către pacient. Pacienții cu răgușală sunt de obicei fumători, consumatori de alcool sau cei care lucrează în praf, medii toxice, motivând singuri că au răcit, au fumat prea mult, că s-au expus prea mult la frig și vin astfel mult prea târziu la medic. De aceea e important ca atunci când răgușala ține mai mult de 3 săptămâni, pacientul să fie îndrumat către un ORL-ist. Și de ce acest lucru? Pentru că  de cele mai multe ori acestă răgușală ascunde cancerul laringian, care, dacă este depistat la timp poate fi complet vindecat. În momentul în care pacientul se prezintă în cabinetul medicului de familie pentru o cu totul altă problemă, iar medicul constată răgușala, acesta ar trebui să îi pună câteva întrebări simple – de cât timp este răgușit, dacă a făcut sau nu tratament și în funcție de răspunsuri să îl trimită mai departe către ORL-ist.”, a menționat prof.univ.dr. Gheorghe Ionel Comșa care a deschis evenimentul cu o prezentare referitoare la diagnosticul și tratamentul în cazul traumatismelor faringelui și laringelui.

Rolul medicului de familie, mai ales în ceea ce privește prevenția, este incomensurabil, pentru că el este cel care îi cunoaște familia; partea genetică este extrem de importantă în cazul bolilor cardiovasculare”, a declarat prof.univ.dr. Elvira Craiu

„Medicul de familie are uneltele necesare pentru a aprecia dacă un pacient prezintă risc pentru a dezvolta sau nu afecțiuni cardiovasculare. Incidența acestora în rândul tinerilor este în creștere. Ce poate face medicul de familie? Foarte multe. Trebuie în primul rând corectați factorii care determină aceste boli cardiovasculare. În cabinetul medicului de familie trebuie să fie cântărită greutatea pacientului, să fie întrebat pacientul referitor la stilul de viață, dacă fumează, să îi măsurăm glicemia, colesterolul, gradul de activitate fizică. Măsurând și evaluând aceste lucruri, corectându-le, putem preveni aceste afecțiuni. Ar trebui ca pacienții să fie informați, poate chiar obligați să se prezintă pentru un consult în cabinetul medicului de familie. Informarea nu se face prin campanii media, mult mai eficient este ca acest lucru să se facă în cabinetul medicului, aici pacientul poate fi informat și educat în ceea ce privește prevenirea afecțiunilor cardiovasculare”, a sublinat dr. Maxim George, cardiolog, lector în cadrul ediției 24 Practic MF.

Bolile reumatice sunt de asemenea afecțiuni ce au un impact negativ asupra calităţii vieţii pacienţilor, și contrar percepției generale că ele sunt asociate în special vârstnicilor, ele îi afectează într-o măsura importantă și pe tineri. Subiectul a fost abordat în cadrul evenimentului de dr. Lucian Muflic și dr. Ionela Bălașa, care au atras atenția asupra rolului pe care medicul de familie îl are în diagnosticarea precoce a acestora.

Sunt mulți cei care consideră aceste boli ca fiind ale vârstnicilor, însă vorbim de cazuri de spondiloză la tineri de 18 ani. Stilul de viață actual face să ne confruntăm cu astfel de cazuri, iar medicul de familie este cel care are rol în diagnosticul precoce și este cel care trebuie să trimită pacientul cât mai repede către specialist. Trebuie să fie conștienți că apariția durerii este deja un stadiu tardiv în care pacientul ajunge la noi. Medicul de familie trebuie să întrebe concret pacientul referitor la ce tip de activitate face, să vină cu întrebări concrete care să ajute la diagnosticarea acestor afecțiuni, și să îl îndrume către specialist”, a declarat dr. Lucian Muflic.

Rolul medicului de familie în depistarea și tratarea tulburărilor psihicea fost sublinat în cadrul ediției 24 Practic MF de prof.univ.dr. Mirela Manea, coordonatorul științific al manifestării. Despre demență, una dintre afecțiunile asociate vârstnicului, a vorbit în cadrul evenimentului șef lucr. dr. Mihnea Manea care a declarat: „Este important cât de repede se pune diagnosticul în cazul demenței. Ce trebuie să observăm la pacienții noștri și ce trebuie să aflam de la aparținători? În primul rând în cabinet trebuie să se investigheze dacă există un declin al memoriei. Dacă pacientul ține mine evenimentele noi petrecute. Uitarea este un prim indiciu în cazul aceste afecțiuni”, a atras atenția psihiatrul Mihnea Manea.

Ultima sesiune a evenimentului, Tribuna Medicului de Familie, a adus în atenție teme actuale din practica medicului de familie. Moderatorul sesiunii Tribuna Medicului de Familie din cadrul ediției 24 Practic MF a fost dr. Viorica Naumov, președintele societății medicilor de medicină generală/medicina familiei Brăila care i-a invitat pe medicii de familie prezenți la eveniment să vină cu propuneri pentru câștigarea prestigiului cuvenit al acestei specialități extrem de importante pentru sistemul medical românesc. Informații privind protecția datelor și cum va influența acest lucru activitatea medicului de  familie a fost de asemenea un subicet dezbătut în cadrul acestei sesiuni.

Programul ediției 24 Practic MF s-a încheiat cu 2 workshop-uri, unul pe tema podiatriei, ca și oportunitate pentru medicul de familie, susținut de dr. Antonina Pop și unul pe tema „medicina sexualităţii”, susținut de psiholog Adrian Calomfirescu.

În cadrul Practic MF Eforie Nord a fost acordat Premiul pentru Cel mai activ participant ce a fost oferit doamnei dr. Gradeanu Ancuța, medic de familie din Constanța. Premiul special pentru cele mai multe răspunsuri corecte la întrebările de atenție a fost acordat doamnei dr. Avamescu Elena tot din Constanța.

 

Următoarele ediții Practic MF din 2018:
18-19 mai 2018, PMF Herculane; Județe în target: CS, TM, AR, BH,AB,SM, MH, DJ, GJ, OT, HD
08-09 iunie 2018, PMF Clermont Covasna; Județe în target: CV, MS, HG, BC, BZ, PH, BV
19-20 octombrie 2018, PMF Gura Humorului; Județe în target: SV, MM, BN, NT, BT, IS
16-17 noiembrie 2018, PMF Poiana Brasov. Județe în target: BV, SB, AG, DB, PH, CV, HG, MS

Alte evenimente Houston NPA dedicate medicilor de familie:
11-12 mai 2018, Rezistența la antibiotice – încotro?, Hotel del Mar, Constanța
6-7 septembrie 2018, Conferința regională de cancer bronhopulmonar, Tg. Jiu
11-13 octombrie 2018, Medicina de familie – prima line în asistența medicală, Teatrul Maria Filotti, Brăila
26-27 octombrie 2018, Conferița Națională de Medicina Sexulității, Ana Hotels, Poiana Brașov

Pentru mai multe detalii referitoare la proiect:
Dana Dumitru, Project Manager
0722.585.995, dana.dumitru@houston.ro