#Interviu cu dr. Mihai Craiu: „Prezența mea în online, investiție în liniștea mea viitoare”

O discuție cu dr. Mihai Craiu, unul dintre cei mai apreciați medici pediatri de la noi din țară, fondatorul Spitalului Virtual de Copii, un proiect online gândit pentru fi mereu alături de pacienții săi și care demonstrează cât de important este parteneriatul medic – pacient, așa cum doctorul Craiu ne-a explicat în interviul de mai jos.

80% dintre boli sunt virale și atunci de ce să ne grăbim să prescriem cele mai puternice, noi și potente antibiotice?

Care ar fi principalele cauze ale abuzului de antibiotice? Vorbim de o „frică” a medicului, de o practică defensivă?

Cel mai probabil vorbim despre un comportament defensiv al medicului. Cea mai întâlnită sintagmă utilizată – pe care am auzit-o de la părinți legată de antibiotice – este „ia tu rețeta aceasta de antibiotic, iar dacă mai face febră peste 2 zile îi dai antibiotic”. Știm că 80% dintre boli sunt virale și restul bacteriene, și chiar în cazul în care ne confruntăm cu o afecțiune bacteriană vorbim de foarte puține cazuri în care aceste afecțiuni  evoluează fulminant. Și atunci de ce să ne grăbim să prescriem cele mai puternice, noi și potente antibiotice? Dacă frica este cea care conduce la acest comportament, ar fi inexplicabilă o astfel de atitudine în care medicii se întrec în a prescrie cele mai noi antibiotice. Este o combinație „românească” – un scenariu prost  în care trebuie să urmezi moda, trendul impus mai ales în mediul privat de a prescrie cele mai noi antibiotice. Însă pacientul privit ca pe un client în medicină este o măsură extrem de gravă. Pacientul nu trebuie să plece mulțumit  întrucât el nu are nici nivelul de cunoștințe, nici de expertiză ca să știe ceea ce este periculos sau nu pentru sănătatea lui.

Din punct de vedere emoțional, omul percepe sănătatea și manevrele necesare menținerii ei ca pe o constrângere.

Nu știe pacientul ceea ce este periculos sau nu? Nu s-a „informat” deja de pe internet înainte de a ajunge la medic?

Ba da.. sigur că da. Tocmai de aceea cred că este necesar să existe o prezență online a specialiștilor, cu ajutorul unor oameni care să aibă cunoștințe, carismă și disponibilitatea unui program consecvent prin care să informeze publicul prin această cale. Este necesar un program sustenabil de educație pentru că a face campanii de promovare pe o perioada limitată, de 3 luni sau 1 an așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, nu este suficient. După terminarea campaniei te confrunți din nou cu situații în care persoanele refuză vaccinarea, cu persoane care nu mai țin seama de respectarea nutriției sănătoase și tot așa. Dacă lăsăm familia și beneficiarul să devină singurii responsabili, aceștia nu vor respecta toate aceste lucruri promovate în cadrul diferitelor campanii. Nu vor respecta pentru că, din punct de vedere emoțional, omul percepe sănătatea și manevrele necesare menținerii ei ca pe o constrângere. Când suntem mici și părinții vor să ne facă baie, plângem, nu ne face plăcere, este un stres, pe când adulți fiind percepem baia ca pe o metodă de relaxare. Este o chestiune culturală și știm că noi, românii, avem în cultura noastră această spaimă. De aceea cred că experții în comunicare, ținând cont de acest aspect, ar trebui să vină cu informații care să influnțeze în mod etic comportamentul pacienților, al părinților. Cred că este necesar să existe astfel de experți pe care să îi putem consulta, care pot fi întrebați referitor la modul în care  putem comunica cu părinții.

Trebuie să știm că pot fi făcute modificări de comportamente la nivel social doar atunci când cunoști specificul acelei societăți.

În primul rând datoria noastră este să explicăm care sunt riscurile. Asta fac eu în cadrul Spitalului Virtual de Copii – nu încerc să pledez pentru adoptarea unei anumite atitudini sau a unui anumit comportament, pentru realizarea sau nu a anumitor analize, ci încerc, în virtutea jurământului lui Hipocrate – „în primul rând să nu facem rău” – să îi explic pacientului riscurile. Sunt pacienți care își asumă anumite comportamente sau tratamente fără a ști care sunt riscurile sau ce se poate întâmpla rău. În cazul vaccinării, părintele poate lua o decizie doar după ce va ști care sunt riscurile nevaccinării. Apoi este doar decizia lui dacă acceptă sau nu. Este de spus că nu există niciun vaccin obligatoriu în România, nu mai este nimic obligatoriu prin școală și totul a trecut în seama medicului de familie. Colegii noștri sunt foarte chinuiți din acest punct de vedere întrucât ei sunt cei care trebuie să se confrunte cu nemulțumirea populației, cu procurarea și aprovizionarea defectuoasă și în același timp cu amenzile de la autoritățile de reglementare.

Cea mai mare problemă este cea de comunicare. Sunt multe inițiative minunate care însă nu s-au coalgulat încă. În alte țări avem exemple de bună practică pe care ar trebui să le urmăm. În Polonia, de exemplu, unde s-a constatat că populația avea carențe  de vitamina D, specialiștii au profitat de acest trend „bio”, „eco” și au rezolvat problema foarte simplu: în loc să ofere agende frumos colorate, au dat populației ulei de ficat de pește printr-un program național.

Trebuie să știm că pot fi făcute modificări de comportamente la nivel social doar atunci când cunoști specificul acelei societăți. Dacă ai o societate vulnerabilă și vii cu reglementări drastice, atunci răsupusul va fi unul agresiv, lumea se va enerva. În societatea românească trebuie să remarcăm această caracteristică de tip paternalist. La noi se utilizează frecvent sintagme de genul „se dă”, „trebuie să se facă” – întotdeauna de către altcineva . Din această cauză au succes liderii pe care îi vedem prezenți în media.

Când ați decis să intrați în online și să fiți prezent în social media? Ce v-a determinat?

Momentul de revelație a fost un congres de medicină de urgență de la Cracovia în Polonia în care la deschiderea congresului un personaj carismatic ne-a îndemnat să reflectăm ce nu ne-a plăcut nouă în școală și să ne gândim cum ar fi o școală ideală. Ne-a îndemnat apoi ca în următorii ani să  începem să facem cât mai multe lucruri astfel încât să ajungem acolo. Am venit acasă, am aruncat la coș toate hârtiile din facultate, cu toate clasificările, cu toate însemnările și am zis că e timpul să vorbim despre și pentru oameni…

Prezența în online, investiție în liniștea mea viitoare

Un mesaj pentru cei care spun ca nu este timp pentru prezența medicilor în online?

Eu aș lua-o ca pe o investiție în liniștea mea viitoare. De ce spun asta? Pentru că un doctor care își dedică un scurt timp online-ului va avea mai mulți pacienți care se vor putea descura singuri. În sens cristic, nu le dau un sac de pești, îi învăț să pescuiască. Un grup de părinți informați nu se va prezenta la urgențe cu problemele care se pot rezolva printr-un singur triaj elementar. Nu e o pledoarie pentru mediocritate, ci o pledoarie pentru acțiune responsabilă și parteneriat. Un doctor care are pacienții subalterni poate fi oricât de deștept și muncitor, însă nu va putea fi 24 de ore la cabinet. Un doctor care are parteneri și care le răspunde acestora în mediul virtual, acolo unde ei caută informații este mult mai câștigat.

Cât timp acordați  online-ului?

Destul de mult, mai ales acum când Spitalul Virtual de Copii a devenit un proiect mai complex. Am început să îi implic și pe rezidenții și studenții mei.

Să vii în online doar pentru a constata lucrurile rele nu este folositor

Este necesară o supra specializare a medicului în comunicare online?

Da, așa este. Și cel mai important este să afle și să știe cui se adresează atunci când comunică în online. Trebuie spus că sunt deja din ce în ce mai mulți medici prezenți în online doar pentru a spune ce nu este bine, însă să vii în online doar pentru a constata lucrurile rele nu este folositor. Online-ul are o enormă oportunitate întrucât ne face pe toți egali. Sunt pacienți care nu își spun ofurile de față cu medicul real pentru că nu pot depăși bariera emoțională, însă prind curaj în online și spun tot ceea ce cred. Acesta a fost și motivul pentru care eu am ales să nu cenzurez niciun comentariu. Cred că în acest mod putem vedea cum arată România reală. Ca doctori avem tendința să vedem România altfel, nu prin ochii pacienților noștri, astfel că dacă avem pacienți care vorbesc fără bariere ne ajută în primul rând pe noi. Mă bucur că observ din ce în ce mai mulți colegi care încep să intre în online.