Medicina primară, rol important în depistarea și tratarea tulburărilor psihice. Simpozionul regional Practic MF, ediția 24, 20-21 aprilie 2018, Eforie Nord
Identificarea și tratarea tulburărilor psihice ar trebui să ocupe un loc important în activitatea medicului de familie, acesta fiind primul care poate sesiza schimbări de comportament sau existența unor tulburări psihice în cazul pacienților săi. Între 35% și 42% din populația generală este afectată de tulburările psihice, în lipsa unor specialiști care să ofere consultanță unui număr de pacienți din ce în ce mai mare, astfel de cazuri ajungând frecvent să facă parte din practica medicală primară. Este nevoie ca medicul de familie să știe când și dacă este nevoie ca pacientul să fie îndrumat mai departe către specialist și să recunoacă urgențele de acest fel.
În cadrul ediției 24 a Simpozionului Regional Practic MF, care va avea loc în perioada 20-21 aprilie la Eforie Nord, prof.univ.dr. Mirela Manea, coordonatorul științific al manifestării, va aduce în dezbatere rolul medicinei primare în depistarea și tratarea tulburărilor psihice, asociate tot mai des modului de viață contemporan.
Stilul de viață actual include numeroși factori de stres, care pot conduce la tulburări psihice care de multe ori pot trece neobservate, în lipsa unui specialist, apropiat pacientului, care să le identifice și care să consilieze și să îndrume pacientul mai departe.
„Viața de zi cu zi aduce din ce în ce mai multe provocări. Fie că este vorba despre activitatea profesională sau familială, chiar și cea socială, oricare dintre ele ne pot supune unei presiuni. Schimbarea de la mediul rural la cel urban, de la un cartier la altul, de la un serviciu la altul poate genera uneori suferință. Trebuie să le facem față și să ne adaptam. Ce se întâmplă în momentul când acest lucru nu este posibil? Apar stări de disconfort cu neliniște, tulburări de somn, uneori cu dispoziție depresivă, anxietate și multe altele. Aceste simptome trebuie decelate și corelate cu evenimentele de viața și bineînțeles că aceste persoane trebuie să primească ajutor”, a declarat prof. dr. Mirela Manea, coordonatorul științific al manifestării.
Eveniment creditat EMC, ediția 24 Practic MF este dedicată medicilor de familie din județele Constanța, Tulcea, Călărași, Galați, Giurgiu, Ialomița, Brăila, București și Ilfov.
Pe parcrsul celor două zile de eveniment teme precum demența, o boală a vârstnicului, recuperarea funcției sexuale după cancer, disfuncțiile sexuale: când și cum se impune consilierea psihologică vor fi dezbătute de lectorii ediției, specialiști din diverse specialități medicale. Pe lista lectorilor confirmați se află Prof. Univ. Dr. Gheorghe Ionel Comșa, Prof. Univ. Dr. Marius Vintilă, Dr. Ramona Colț, Psih. Adrian Calomfirescu, Dr. Simion Balteș, Șef Lucr. Dr. Mihnea Manea. În cadrul evenimentului va fi prezentă și Asist. univ. Laura Condur, Președintele Asociației Medicilor de Familie Constanța.
Neuropatia diabetică și piciorul diabetic în cabinetul medicului de familie, informații privind malabsorbția vitaminei B12, despre diagnosticul și tratamentul în cazul traumatismelor faringelui și a laringelui, indicații de cald și rece pentru aparatul locomotor în practica medicală curentă, precum și date referitoare la combinațiile fixe de diuretice la bolnavul cardiovascular sunt doar câteva dintre subiectele ce vor fi aduse în atenție în cadrul ediției 24 Practic MF.
La fel ca la fiecare ediție Practic MF, participanții la eveniment sunt încurajați să ia cuvântul în cadrul Tribunei Medicului de Familie, o secțiune ce facilitează dialogul între profesioniștii din domeniu și între colegi și în cadrul căreia pot fi expuse problematici ce țin de practica medicală. Fie că doresc să anunțe un eveniment sau vor să aducă în atenție un caz din practica de zi cu zi, medicii de familie prezenți la eveniment sunt așteptați la Tribuna Medicului de Familie. Cei interesați se pot înscrie la adresa dana.dumitru@houston.ro.
Înscrierile la ediția 24 Practic MF sunt deschise, iar până pe 30 martie taxele de participare sunt reduse!
Detalii despre taxele de participare găsiți AICI
Pentru detalii referitoare la înscrieri puteți accesa site-ul evenimentului www.practicmf.ro/inscriere, persoană de contact Andreea Acatrinei (mail: andreea.acatrainei@houston.ro. tel: 0756.030.353)
Programul științific se desfășoară după cum urmează: vineri, între orele 15.00 – 20.00 și sâmbătă, între orele 09.00 – 14.00.
Următoarele ediții Practic MF din 2018:
- 18-19 mai 2018, PMF Herculane; Județe în target: CS, TM, AR, BH,AB,SM, MH, DJ, GJ, OT, HD–Pentru detalii click AICI
- 08-09 iunie 2018, PMF Clermont Covasna; Județe în target: CV, MS, HG, BC, BZ, PH, BV –Pentru detalii click AICI
- 19-20 octombrie 2018, PMF Gura Humorului; Județe în target: SV, MM, BN, NT, BT, IS –Pentru detalii click AICI
- 16-17 noiembrie 2018, PMF Poiana Brasov. Județe în target: BV, SB, AG, DB, PH, CV, HG, MS –Pentru detalii click AICI
Pentru detalii și înscriere: Andreea Acatrinei, andreea.acatrinei@houston.ro, 0756.030.353
Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro www.practicmf.ro
Facebook event: https://www.facebook.com/events/954330711385123/