Conferința Națională de Medicina Sexualității – un „icebreaker” de mituri și paradigme de 18 ani

În perioada 26-28 octombrie 2018 a avut loc la Poiana Brașov cea de-a XVIII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, un eveniment interdisciplinar, ce a reunit specialiști români și din străinătate din specialități medicale împlicate în managementul disfuncțiilor sexuale și care a fost primit cu mult entuziasm din partea celor aproximativ 250 de urologi, ginecologi, dermato-venerologi, endocrinologi, medici de familie și psihologi prezenți la eveniment.

Ne bucurăm la această ediție de prezența unui număr mare de medici din specialități diverse: endocrinologie, urologie, obstetrică-ginecologie, dermato-venerologie, psihiatrie și medicină de familie. În plus, prezența la această ediție în număr mare a colegilor noștri psihologi denotă faptul că abordarea tulburărilor de sexualitate este realizată corect, conform ghidurilor de practică clinică din 2018”, a declarat președintele ediției din acest an a Conferinței, dr. Andrei Manu-Marin, reputat urolog, specializat în neuro-urologie.

Pe parcursul celor trei zile de eveniment au fost dezbătute aspecte de ultimă oră privind tratamentul disfuncțiilor sexuale și au fost prezentate informații utile în activitatea de zi cu zi a  profesioniștilor din sfera sexualității din țara noastră. Infertilitatea, tratamentul disfuncțiilor erectile, prejudecățile legate de sexualitate la vârstnici, tulburările de sexualitate sau pornografia au fost subiecte atent dezbătute pe parcursul acestei ediții. Evenimentul s-a bucurat de prezența a doi invitați străini: Prof.dr.Emre Akkus din Turcia, președintele conferinței ESSM din 2003 și Marieke Dewitte, psiholog clinician, asistent universitar la Facultatea de Psihologie și Neuroștiințe din Maastrich, care au contribuit cu informații actuale și exemple de bună practică din unele din cele mai performante sisteme medicale din Europa.

„Cred că principala provocare este să reușim să demontăm toate miturile referitoare la sexualitate pe care le găsim adesea vehiculate în mediul online. Consider că este foarte util să fim prezenți și noi, specialiștii, acolo unde pacienții caută răspunsuri pentru problemele lor. Personal scriu pe platforme online, iar pacienții apreciază că pot găsi pe internet informații specializate, transmise de un expert. Când vine vorba despre disfuncțiile sexuale, pacientului îi este destul de greu să deschidă discuția, însă cu cât suntem noi mai deschiși și le adresăm întrebări cu atât le vom câștiga încrederea. Este foarte important să vorbim despre tot ce înseamnă o relație și să nu evităm niciodată această parte a sexualității”, a declarat Marieke Dewitte, membru în advisory board al ESSM.

Deși în ultimii ani se poate obseva o creștere a adresabilității pacienților în cazul problemelelor ce țin de disfuncțiile sexuale, în societatea românească există încă bariere psihologice în discutarea și acceptarea acestor probleme.

Este o creștere a adresabilității persoanelor de sex masculin pentru probleme de infertilitate, însă, din păcate foarte mulți vin în cabinet doar după o perioadă foarte lungă de timp în care partenera a fost supusă unei adevărate traume, cauzată de multitudinea de investigații la care a fost supusă și care, într-un final, nu au indicat nicio problemă. Numai după aceea se pune problema să vină la specialist și bărbatul. Această atitudine face să se piardă foarte mult timp care cauzează cuplului. În plus, cel mai adesea bărbații vin împinși de soțiile lor. Am avut, de asemenea și bărbați care nu au vrut să își facă o spermogramă niciodată în viață de frica unui rezultat prost. Aceștia trebuie să știe că există remedii și că este important să se prezinte cât mai curând la specialist, nu să caute rezolvarea pe internet”, a declarat dr. Sorin Lupu, medic urolog, specializat și în sexologie.

Despre rolul educației privind sănătatea sexuală și necesitatea informării corecte privind acest subiect a vorbit în cadrul conferinței dr. Irina Cambrea care a surprins, printr-o prezentare practică, atitudinea și modul în care tinerii se raportează la aceste teme. Dr. Irina Cambrea a discutat despre importanța stabilirii unor protocoale de acțiune care să ghideze medicii din diferite specialități, cu precădere medicii de familie, în abordarea acestei categorii de pacienți vulnerabilă prin lispa unei educații sexuale.

Foarte mulți tineri spun „Doamne ferește! Mie nu mi se poate întâmpla asta”. În plus, apare la aceste persoane o reticență pe care media o susține cu succes – doctorii nu au decât interese. De aceea se întâmplă des ca atunci când ne propunem să vorbim deschis despre sexualitate în cabinetele noastre să fim bănuiți de anumite interese și să fim considerați „educatori de sex”.  Cred că ar trebui să ne adaptăm noilor tipologii umane din ultimii 30 de ani, în școală am învățat despre adolescenți, însă nu am știut nimic despre tineri, despre fragilitatea oamenilor tineri, de eforturile continue pe care aceștia le fac pentru a se adapta. Politicile care vor urma să fie stabilite m-aș bucura să aibă legătură cu sănătatea reproducerii, dar cu un caracter unitar, indiferent că vorbim de mediul urban sau rural. Ceea ce am resimțit eu a fost lipsa unor protocoale de acțiune pentru noi, medicii de familie. Acestea ar fi foarte utile dacă ar fi făcute simple, clare și etapizate”, a explicat dr. Irina Cambrea care a prezentat în cadrul evenimentului un studiu privind sănătatea reproducerii în rândul studenților Facultății de Agronomie din București.

Subiectele dezbătute pe parcursul celor trei zile de eveniment au pus accent pe colaborarea interdisicplinară. Prof.univ.dr. Gabriel Ioan Prada a declarat:  „Este foarte important să știm că, indiferent de vârstă, sexualitatea este o problemă complexă și că nu se rezolvă într-o singură specialitate, ci prin colaborare cu celelate specialități”.

Medicina sexualității este o disciplină care este ajunsă la maturitate din punct de vedere științific la nivel internațional și în ultimii 10 ani a început să fie din ce în ce mai cunoscută și la noi. Tot mai mulți pacienți încep să apeleze la serviciile noastre, ale specialiștilor în medicina sexualității, iar acest lucru are un impact pozitiv asupra vieții lor sociale și a sănătății lor atât din punct de vedere medical, cât și psihic. Trebuie să facem eforturi în a mediatiza și populariza această specialitate, iar pacienții să știe că în fiecare oraș mare pot găsi specialiști cărora li se pot adresa”, a declarat dr. Răzvan Bardan, care va fi președintele ediției din 2019 a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității.

În cadrul evenimentului, a fost anunțat și noul președinte al Asociației de Medicina Sexualității România, dr. Vasile Coca care, împreună cu prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu – fondatorul Asociației de Medicina Sexualității din România – a tras concluziile acestei ediții a evenimentului: „Această manifestare a dovedit că problematica poate să fie acoperită foarte pe larg datorită numărului mare de specialiști din diferite specialități, a abordării interdisciplinare a disfuncției sexuale feminine și masculine.  Satisfacția mea este să văd un număr atât de mare de participanți implicați, care se interesează de această parte a disconfortului clinic al pacientului și vă invit și anul viitor, în calitatea de Președinte, să continuăm acest demers prin care învățăm unii de la alții, astfel încât din buni să devenim și mai buni”.

Conferința de anul acesta reprezintă un progres față de tot ceea ce s-a întâmplat până acum. Programul evenimentului, numărul mare de participanți, interactivitatea, lectorii prezenți și cei doi invitați străini, membri în comitetele ESSM au făcut ca anul acesta calitatea manifestării să fie una foarte înaltă din punct de vedere științific. Acest lucru ne obligă pe noi, organizatorii să continuăm și să fim și mai buni anul viitor. Ne propunem ca Asociația, prin noul comitet director condus de dr. Vasile Coca să meargă mai departe, ca acest „icebreaker” de mituri și paradigme care a fost și este Asociația de Medicina Sexualității România să continue să aducă informații utile pentru fiecare membru al său și nu numai”, a declarat în încheierea evenimentului prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu.

Pe parcursul evenimentului au luat cuvântul: Prof. univ. dr. Nicolae Calomfirescu, Dr. Ciprian Pop Began, Dr. Vasile Coca, Dr. Sorin Lupu, Dr. Cătălin Belinski, Dr. Valentin Voinescu, Col. dr. Aurelian Emil Ranetti, Psih. Mara Priceputu, Dr. Andrei Manu-Marin, Conf. univ. dr. Olivia Timnea, Dr. Irina Cambrea, Dr. Răzvan Bardan, Prof. univ. dr. Ioan Gabriel Prada, Dr. Radu Mihalca, Psih. Adrian Calomfirescu, Psih. Rareș Ignat, Prof. univ. dr. Ioana Micluția, Dr. Ruxandra Albu, Dr. Cristina Iulia Filip, Psih. Daniela Botaș, Prof. univ. dr. Monica Tarcea, Dietetician Nemes Levente.

Programul evenimentului a fost creditat cu 16 puncte EMC și 5 puncte CPR. Managementul evenimentului a fost asigurat de compania de comunicare medicala Houston NPA.

Detalii pe www.amsr.ro I www.houston.ro