Conferinţa Regională de Cancer Bronhopulmonar- Oltenia Ediția a III-a 20 septembrie 2017, UMF Craiova, sala Aula Magna

Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova şi compania de comunicare medicală Houston NPA vă invită să vă înscrieți la cea de-a treia editie a conferinței regionale de cancer bronhopulmonar – Oltenia , ce va avea loc pe 20 septembrie 2017, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova- Sala Aula Magna.

Coordonatorul ştiinţific al manifestării este Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șef clinică chirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova

Printre lectorii invitati la conferinţă se află: Prof. Univ. Dr. Horia Sîrbu, Prof. Univ. Floarea Mimi-Niţu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Şef Lucr. Dr Michael Schenker, medic primar oncologie medicală, Dr. Elena Vlad, medic pneumolog- Spitalul de Urgenţă Târgu- Jiu, Dr. Dalida Mosorescu, medic de familie Craiova şi asistent universitar Mihai Olteanu- Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova.

Una dintre caracteristicile principale ale manifestării este interdisciplinaritatea, programul (creditat EMC) adresându-se atât cadrelor medicale cu specialități clinice și chirurgicale, dar și celor paraclinice.

Organizatorii își propun furnizarea de informaţii noi, specializate, în ceea ce privește cele mai noi posibilități de tratament în domeniul cancerului bronhopulmonar.

Programul de desfășurare: miercuri, 20 septembrie 2017, orele 09.30 – 19.00
Ta

Taxele de inscriere la conferinta sunt reduse pana vineri, 15 septembrie.

Taxe participanți Pana la 15 sept. 2017 Dupa 18 sept. 2017
Medici specialiști, primari 120 lei 160 lei
Medici rezidenți 80 lei 100 lei

 

* Pentru cei care se înscriu la eveniment dupa 18 septembrie, nu putem garanta 100% primirea la înregistrare a kitului de eveniment (materialele se vor trimite ulterior, prin email) și nici primirea diplomei EMC la sfârșitul evenimentului (se va trimite ulterior, prin poștă/curier).
Taxele de participare asigură: accesul la lucrări, kitul de eveniment, diploma EMC, pauza de masă și pauzele de cafea.

Pentru obținerea diplomelor EMC, prezența este obligatorie.

Plata taxei de participare: Cont RON: RO94 BACX 0000 0003 3054 6010 deschis la Unicredit Tiriac Bank, sucursala Alba Iulia București, EXCLUSIV HOUSTON NPA S.R.L. – CUI 25249091, J40/3074/09.03.2009. După plată, vă rugăm să ne trimiteți o copie după OP și acest formular de înscriere completat pe mail la roxana.apostu@houston.ro sau pe fax la 021-317.09.43. Detalii și la nr de mobil 0756.055.503.

Pentru inscrierea la conferinta, completarea formularului este obligatorie!

DESCARCĂ FORMULAR AICI

Pentru informații suplimentare și înscriere: Roxana Apostu, roxana.apostu@houston.ro, 0756.055.503 Fax 021-317.09.43