Dr. Viorica Naumov: „Prin specificul specialității noastre suntem medici și consilieri medicali pentru pacienții noștri de orice vârstă”, Conferința regională Medicina de familie – prima linie în asistența medicală, 11-13 octombrie 2018

Între 11-13 octombrie a avut loc la Brăila cea de XIII-a ediție a Conferinței regionale Medicina de Familie – prima linie în asistența medicală, eveniment organizat de Societatea Medicilor de Medicină Generală / Medicina Familiei care  a reunit timp de trei zile, în Teatrul Maria Filotii, peste 300 medici de familie și specialiștii în cardiologie, nutriţie, obstetrică-ginecologie şi geriatrie.

Evenimentul a fost deschis de președintele Societății Medicilor de Familie Brăila, dr. Viorica Naumov care a subliniat importanța unei colaborări reale între medicii de familie și toate celelalte specialități, precum și informarea și actualizarea permanentă a cunoștințelor, în beneficiul pacientului:

„În această epocă în care medicina progresează într-un ritm alert, noi, medicii de familie trebuie să ne actualizăm permanent cunoștințele din datorie și respect pentru pacienții noștri și pentru profesia aleasă. Prin specificul specialității noastre suntem medici și consilieri medicali pentru pacienții noștri de orice vârstă. Fie că este profilaxie sau medicină curativă, activitatea noastră zilnică, de cabinet, ne obligă să ne informăm permanent cu noutăți medicale și legislația specifică, de aceea programul acestei ediții cuprinde lucrări de înaltă ținută științifică precum și teme de legislație utile specialității noastre”, a declarat dr. Viorca Naumov.

Conferința regională Medicina de Familie – prima linie în asistența medicală, ediția XIII, a adus în dezbatere aspecte importante din practica medicului de familie, programul științific fiind organizat în jurul temelor centrale ale evenimentului: cardiologie, diabet și boli de nutriție, obstetrică și ginecologie și geriatrie. Subiectele au fost abordate din punct de vedere al medicului de familie, dar și privind colaborarea în echipe interdisciplinare cu alte specialități.

Prima sesiune a adus în discuție cazuri întâlnite frecvent în cabinetul medicului de familie, lectorii acestei sesiuni prezentând informații utile privind noile anticoagulante orale, fibrilația atrială în practica medicului de familie sau provocările în cazul sincopei la pacientului vârstnic. Sesiunea a fost deschisă de Prof.univ.dr. Daniela Bartoș care a atras atența asupra incidenței bolilor cardiovasculare în rândul populației și a rolului pe care medicul de familie în ocupă în diagnosticarea precoce a acestora.

1 din 3 români este hipertensiv, de aceea rolul medicului de familie este esențial. Ei sunt cei care au primul contact cu pacientul și dacă la acest prim contact ar putea identifica elemente care ar putea evolua nefavorabil ar fi extraordinar. Dacă medicul de familie ar avea timpul necesar să se ocupe de pacient, și nu ar fi sufocat de atâta birocrație, ne-ar fi de mare ajutor. Indiferent de vârstă, ar fi esențial să recomande un consult medical o dată la doi ani astfel încât să poată depista eventualele afecțiuni cât mai curând”, a declarat Prof.univ.dr. Daniela Bartoș.

„Diagnosticarea fibrilației atriale înainte de apariția primei complicații este recunoscută ca o prioritate în prevenția accidentului vascular cerebral, iar screeningul  pentru fibrilația atrială este larg accesibil medicului de familie prin luarea pulsului sau ECG. Vorbim despre un screening oportunistic la pacienții peste 65 de ani și un screening sistematic la pacienții peste 75 de ani sau la cei cu risc înalt de accident vascular cerebral”, a explicat dr. Ileana Brînză, președintele onorific al Societății Medicilor de Familie Brăila în cadrul evenimentului, punând accent în cadrul prezentării pe care a susținut-o pe rolul de bază al medicului de familie în prevenție.

În momentul de față în România nu există o educație privind accidentul vascular cerebral și pacientul se adresează în continuare medicului de familie care trebuie să fie informat și să trimită rapid pacientul către un centru care se adresează terapiei pacientului cu atac cerebral. Este important ca medicul de familie să nu mai trimită pacientul în cabinetul unui neurolog, care la rândul său să trimită pacientul către acest centru, întrucât se pierde timp.  Ceea ce vreau să le transmit medicilor de familie este să fie mult mai atenți la AVC pentru că „timpul înseamnă creier”, a atras atenția asist.univ.dr. Horia Nicolae.

Strânsa relație pe care medicul de familie o stabilește cu pacientul devine esențială în observarea schimbărilor de comportament și depistarea precoce a eventualelor tulburări psihice, prezentările susținute de comisar Ruxandra Iliescu de la Agenția Națională Antidrog, precum și prezentarea dr. Elena Brănaru, coordonatorul centrului de Prevenire a Suicidului la Copii și Adolescenți din cadrul Spitalului de Pishiatrie „Alexandru Obregia” din București punând accent pe rolul de psiholog al acestui specialist care trebuie să se afle în strânsă relație cu familia, dar și cu ceilalți colegi specialști în managementul acestor pacienți.

Temele de diabet și boli de nutriție au fost subiecte intens dezbătute în cadrul acestei ediții a evenimentului, la finalul dezbaterilor privind aceste teme prof.univ.dr. Nicolae Calomfirescu, moderatorul acestei sesiuni, concluzionând astfel:

„În urma prezentărilor de astăzi, plec de la Brăila cu gândul ferm de a acorda în continuare o atenție mai mare diabeticilor din dorința de a-i informa. Tema pe care am susținut-o în cadrul acestui eveniment este un fel de „cruce” pe care o port. Am foarte mulți pacienți diabetici care îmi intră în cabinet, iar pentru mine diabeticul este un pacient foarte dificil și nu vorbesc doar din punct de vedere medical, ci și comportamental. De aceea consider că medicul de familie are un rol important și cred că este cel care trebuie să îi acorde pacientului diabetic mai mult timp pentru educație, să ofere sfaturi privind alimentația și stilul de viață pe care trebuie să îl adopte pacientul.”

Dacă înainte diabetul era diagnosticat la vârste înaintate acum începe să apară la vârste din ce în ce mai mici, statisticile arătând că numărul cazurilor diagnosticate cu diabet la copii mai mici de 5 ani se va dubla până în 2020, a anunțat în cadrul evenimentului conf.univ.dr. Cristina Maria Mihai. „Diabetul zaharat la copii are o incidență în creștere, iar dacă înainte medicul de familie putea să nu se întâlnească în toată cariera cu un copil diagnosticat cu diabet, acum probabilitatea este foarte mare și de aceea trebuie să îl diagnosticheze foarte rapid”, a declarat conf.univ.dr. Cristina Maria Mihai.

Cea de-a treia zi a conferinței a fost dedicată geriatriei, o temă devenită deja tradiție în cadrul evenimentului. Sesiunea, moderată de dr. Ileana Brînză, a adus în dezbatere subiecte practice privind managementul pacientului vârstinc. Sarcopenia și sindromul de fragilitatea la vârstnici, prevenția îmbătrânirii patologice sau teme ce țin de alimentație, toate au fost aduse în dezbatere pe parcursul acestei sesiuni care a închis cea de-a XIII-a ediție a evenimentului.

Este bine ca în managementul unui pacient vârstnic să fie implicate echipe formate din mai mulți specialiști, întrucât pacientul vârstnic va avea multiple boli cronice, va asocia așa numitele sindroame geriatrice care vor evolua spre apariția sindroamelor de fragilitate. Pacientul geriatric este considerat pacientul de peste 65 de ani, însă există atât de multe variații și o așa mare heterogenitate în populația vârstnică încât o mai bună cunoaștere a pacientului și o bună colaborare cu medicul de familie vor aduce pacientul cu risc la consultul geriatric mai devreme, iar noi vom avea mai mult timp pentru intervenție”, a declarat Asist. univ. dr. Raluca Mihaela Nacu, medic geriatru.

Programul evenimentului creditat cu 18 puncte EMC pentru medici și 8 puncte EMC pentru asistenți a inclus și un workshop dedicat asistenților pe tema managementului hipertensiunii în sarcină și a utilizării judicioase a antibiotice suținut de dr. Viorica Naumov, dr.Ileana Brînză și dr. Liliana Chițanu, dar și o sesiune specială în cadrul căreia avocatul Doru Cosma a adus clarificări privind legislația privind activitatea medicilor de familie.

În cadrul deschiderii oficiale a Conferinței Medicina de familie – prima linie în asistența medicală au luat cuvântul Viorel Marian Dragomir, Primarul Municipiului Brăila, Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila și Dr. Cristina Stănescu, Președintele Colegiului Medicilor Brăila.

Pe parcursul celor trei zile de eveniment au luat cuvântul Prof. univ. dr. Daniela Bartoș, Prof. univ. dr. Elvira Craiu, Prof. univ. dr. Nicolae Calomfirescu, Conf. univ. dr. Liliana Lăcrămioara Pavel, Conf. univ. dr. Vlad Poroch, Conf. univ. dr. Cristina Maria Mihai, Șef lucr. dr. Camelia Diaconu, Asist. univ. dr. Raluca Mihaela Nacu, Asist. univ. dr. Horia Nicolae, Dr. Ileana Brînză, Dr. Ana Maria Balahura, Dr. Daniela Ligia Moșneaga, Conf. univ. dr. Dragoș Voicu, dr. Brândușa Pană, Dr. Angela Savciuc, Dr. Ștefan Speianu, Comisar Ruxanda Iliescu, Dr. Elena Brănaru, Dr. Bogdan Moldovan, Dr. Ciprian Pop Began, Dr. Andreea Moldovan, Prof. dr. Alin Laurențiu Tatu, Dr. Bogdan Marinescu, Dr. Andrei Carabelea, Prof. univ. dr. Mirela Manea, Dr. Cristiana Voineag, Dr. Ruxandra Pleșea, Dr. Liliana Chițanu, Dr. Viorel Rusu, Dr. Laura Condur, Dr. Adriana Mihalas, Dr. Mihaela Lungu, Psiholog Adrian Calomfirescu, avocet Doru Cosma.

Managementul evenimentului a fost asigurat de compania de comunicare medicală Houston NPA.

Pentru mai multe detalii referitoare la eveniment vă invităm să urmăriți site-ul www.medicidefamiliebraila.ro  și  site-ul houston.ro

Facebook Houston NPA https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/