Misiune comună pentru lumea medicală: reducerea pierderii de masă osoasă şi musculară odată cu îmbătrânirea
Îmbătrânirea naturală a fost asociată cu o pierdere de 1 % a masei musculare de la vârsta de 30 de ani, o pierdere ce devine accentuată însă după 70 de ani, arată specialiștii. Astfel, potrivit cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, numărul persoanelor sarcopenice în 2016 a fost de 10.869.527, cifră ce va crește cu peste 72% până în anul 2045.
Îngrijorător nu este numai numărul mare de persoane afectate, ci și implicațiile pe care le presupune pierderea de masă osoasă sau musculară asupra individului și calității vieții acestuia, au susținut la unison specialiști din toată țara, reuniți în perioada 09-10 iunie 2017, la București, în cadrul Conferinței Sarcopenia și fragilitatea vârstnicului – Declinul funcțional musculo-scheletic.
„Noi ne ocupăm de aproape 20 de ani de osteoporoză, iar cercetătorii care au studiat fracturile osteoporotice și riscul de fracturi, în ciuda faptului că au fost foarte multe descoperiri și îmbunătățiri în ceea ce privește diagnosticul și identificarea pacientului cu risc de fractură, nu au reușit să treacă de un prag. Am reușit să identificăm mai puțin de jumătate dintre pacienții care au suferit o fractura de șold, mai puțin de 50% dintre ei au avut osteoporoză, conform densității minerale osoase… Acum am deschis practic un nou capitol în explorarea acestei noi dimensiuni, ceea ce putem să denumim sarcopenia, sau sindrom de fragilitate, sau sindrom de dismobilitate, sau sindrom de risc de fractură, sunt foarte mulți termini medicali, dar ideea este că trebuie să pornim și în această direcție, a reducerii riscului de căderi, pentru a preveni fracturile osteoporotice mult mai eficient decât am reușit până acum”, a declarat Șef lucr. Dr. Gasparik Andrea Ildiko, președintele Asociației Pentru Prevenirea Osteoporozei din România (ASPOR), coorodnator științific și inițiator al evenimentului.
Organizată alături de compania de comunicare medicală Houston NPA și împreună cu The American Association of Clinical Endocrinologists (AACE) Romanian Chapter și Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB), conferința a prezentat teme variate, reflectând cuprinzător necesitatea abordării interdisciplinare a combaterii procesului de îmbătrânire sub toate aspectele lui.
Lucrările științifice au fost deschise de Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, coordonatorul științific al manifestării, care a prezentat punctul de vedere al endocrinologului. „Suntem undeva ca Yin și Yang: hormonii anabolici scad – testosteronul, cortizonul crește, înaintăm în vârstă și câștigăm sarcopenie. Un alt element important este modificarea paternului de somn pe măsură ce înaintăm în vârstă și fragmentarea somnului. Reducerea somnului cu unde lente, trezirile frecvente și apneea de somn atrag un puternic dezechilibru hormonal, care presupune de asemenea, scădearea hormonului de creștere… Cu cât avem mai multe deficite hormonale și anomalii hormonale, cu atât sindromul de sarcopenie evoluează către ceea ce se cheamă sindromul de fragilitate al vârstnicului”, a afirmat președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.
Exercițiul fizic în osteosarcopenie, obezitate sarcopenică și fragilitate
Importanța nutriției și a exercițiului fizic, a stilului de viață sănătos, a fost adusă în dezbatere de Prof. Univ. Dr. Nicolae Hâncu, ce s-a arătat încântat de prezența la eveniment: „la această manifestare științifică, pentru prima data se discută în lumea diabetologilor despre sarcopenie, despre obezitate sarcopenică și mai ales despre fragilitate… Fragilitatea este o componentă a diabetului zaharat de tip II, va trebui să ne intereseze foarte mult, pentru că fragilitate înseamnă în primul rând incapacitate funcțională sau disfuncție. Trebuie să știm că există acest lucru și va trebui ca pe viitor să funcționeze în lista noastră de diagnostic la o persoană pe care o avem în față. Pentru că dacă ai diagnostic, atunci putem și trata. N-ai diagnostic, n-ai ce trata… Sub toate aspectele ei nutriția este implicată în fragilitate și sarcopenie. Starea nutrițională a vârstnicului sau a adultului de vârsta a treia, nu este consecința unor evenimente recente, ci este consecința unei stări nutriționale, a unei nutriții bune sau mai puțin bune din perioada copilăriei, din perioada adultă”.
Prof. Univ. Dr. Hâncu a mai punctat că exercițiul fizic este a doua mare componentă a stilului de viață care influențează osteosarcopenia, obezitatea sarcopenică și fragilitatea, recomandând mersul pe jos, extrem de benefic. „Cred că manifestarea de azi este un semnal, este o alertare multidisciplinară asupra unei tematici care există și există pentru că segmentul vârstnic a crescut foarte mult numeric și elementele de fragilitate și obezitate sarcopenică apar chiar la tineri, arată un studiu foarte recent. Și atunci, trebuie să ne schimbăm și să nu mai spunem că este o patologie a vârstnicului, ci o patologie, eventual, manifestată mai mult la vârstnic, dar care începe din tinerețe”, a completat Președintele de Onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Evenimentul a continuat cu prezentarea Densitometriei osoase, de către Conf. Univ. Dr. Carmen Gabriela Barbu, iar Rolul vitaminei D în prevenția îmbătrânirii patologice și corelațiile cu riscul de cădere au fost aduse în dezbatere de către Dr. Laura Condur și Asist. Univ. Dr. Cristina Căpățînă.
Prof. Univ. Dr. Gabriel Prada: Este o problemă legată de abordarea pacientului vârstnic
Într-un cadru propice discuțiilor și dezbaterilor interactive, specialiștii au concluzionat că fenomenul de îmbătrânire nu poate fi prevenit în totalitate, dar poate fi îndepărtat, printr-un stil de viață sănătos și prin eliminarea factorilor de risc.
„Este o problemă legată de abordarea pacientului vârstnic. Nu toți vârstnicii sunt la fel. Există o mare diversitate în ceea ce privește problematica și de sănătate și de altă natură a vârstnicului. Dar, un aspect important este cel de vulnerabilitate, adică modul în care răspund la anumiți factori de risc. Și există acum posibilitatea să se identifice persoanele în vârstă care sunt mai succeptibile la a răspunde negativ la factorii de risc. Există o serie de scale care pot să identifice persoanele care au fragilitate, cu alte cuvinte care sunt mai vulnerabile comparativ cu altele de aceeași vârstă, astfel încât să se poată acorda o atenție deosebită, specială acestor persoane, ținînd cont de faptul că sunt predispuse la a avea o evoluție negativă atunci când dezvoltă o afecțiune, de a răspunde mai greu la tratament, de a se recupera mai dificil în cursul unei boli sau traumatism și de a dezvolta dizabilitate mai frecvent decât alte persoane de aceeași vârstă”, a declarat pentru organizatori Prof. Univ. Dr. Gabriel Prada.
Implicațiile sarcopeniei și fragilității vârstnicului și patologia osteo-articulară au fost prezentate celor peste 160 de participanți prezenți la Conferință de Prof. Univ. Dr. Olivera Lupescu, în timp ce punctul de vedere al medicului de recuperare medicală a fost completat de Conf. Univ. Dr. Delia Cinteză.
Alături de geriatrie, endocrinologie, medicină internă, recuperare medicală, nutriție, ortopedie, medicina de familie a fost bine reprezentată prin Dr. Liliana Chițanu și Dr. Ileana Lucia Brînză președinte onorific Societatea Medicilor de Medicină Generală/Medicină de familie Brăila, vicepreședinte AREPMF, care au abordat depistarea activă a fragilității la vârstinc, precum și monitorizarea ei în cabinetul medicului de familie.
„Sarcopenia reprezintă o problemă de importanță socială, poate fi tratată, trebuie să ne intereseze mai ales după 60 de ani scăderea forței musculare, trebuie să facem exerciții fizice, să mâncăm corect, să putem să prevenim prin factorii pe care noi putem să îi influențăm, scăderea forței musculare, ca să îmbătrânim frumos, cu creierul activ, să nu fim dependenți social. Acesta este mesajul pe care am vrut să îl transmit și sper să ajungă în toată țara, iar medicii de familie să îl transmită mai departe pacienților lor. Sarcopenia, din păcate încă nu este foarte bine cunoscută la noi în țară și aici trebuie să lucrăm încă mult, dar sper ca medicii de familie să transmită mesajul nostru și să avem o populație care să îmbătrânească frumos”, a punctat Dr. Rodica-Georgeta Ilie, medic primar endocrinolog în Timișoara.
Manifestarea științifică a fost creditată cu puncte de educație medicală continuă pentru medici, farmaciști, asistenți medicali și de farmacie.
Feedback eveniment:
- Sef lucr. Dr. Gasparik Andrea Ildiko (Tîrgu Mureș): A fost o surpriză plăcută pentru mine această Conferință, cred că prezentările au fost de calitate, publicul s-a implicat, a fost interactiv, foarte multe întrebări, a fost dezbatere, iar ogranizarea a fost perfectă.
- Dr. Radu Monica (Târgu-Jiu): Temele au fost foarte interesante, la obiect, bine prezentate de lectorii care au participat la conferință și ar fi bine să fie dezvoltate. Având în vedere că a fost prima manifestare și a fost foarte bine organizată, ar fi păcat să nu mai existe o altă ediție.
- Prof. Univ. Dr. Gabriel Prada (București): Este o manifestare foarte bine pusă la punct și am beneficiat de specialiști deosebiți care au prezentat diverse aspecte legate de sarcopenie și fragilitate.
- Dr. Rodica Ilie (Timișoara): Foarte, foarte bune prezentările, complete, lectorii au fost foarte bine aleși, au reuși să transmită ceea ce și-au propus. Foarte bună și organizarea, nu e prima dată când sunt invitată de Houston și mereu a fost foarte bună organizarea.
Pentru mai multe informații:
Rodica Buliga – Project Manager, rodica.buliga@houston.ro ; 0733.076.382
Management eveniment: Compania de comunicare medicală Houston NPA
Organizatori: Asociația Pentru Prevenirea Osteoporozei din România (ASPOR), The American Association of Clinical Endocrinologists (AACE) Romanian Chapter, Colegiul Medicilor din Municipiul București
Moderator: Dr. Maria Mihaela Szerac, Director General Houston NPA
Sponsori: Medical Technologies International (MTI), Zepter, Editura Etna
Parteneri media: MedFarm, Jurnal de Sănătate, Paginamedicala.ro, MediaKompass, GhidCabinet.ro, Romedic, Galenus, Săptămâna Medicală, SursaMedicală.ro, Sănătatea Buzoiană, Perfecționare Farmaceutică.