Tribuna Farmaciei, secțiunea în care participanții devin lectori Farma Practic
Între 24-25 noiembrie 2017 a avut loc la Hotel Afrodita din Băile Herculane ediția 61 Farma Practic, ediție ce a încheiat seria evenimentelor regionale Houston NPA dedicate farmaciștilor și asistenților de farmacie din acest an și care a reunit peste 150 de participanți din județele Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Argeș, Teleorman și Caraș Severin. Păstrând caracteristica practică, prezentările susținute de lectorii acestei ediții au adus în atenție teme de interes pentru domeniul farmaceutic, de la subiecte legate de noutățile legislative din domeniu, la informații privind modul de administrare și acțiune a anumitor medicamente sau informații legate de afecțiuni cu care pacienții se pot prezenta în fața specialistului din farmacie.
Ediția 61 Farma Practic a fost coordonată științific de prof.univ.dr.farm Dumitru Lupuleasa, care a deschis evenimentul împreună cu farm. Rodica Aluaș, moderator al acestei ediții care s-a bucurat de prezența unui public activ, interesat, care a intrat în dialog cu cei peste 20 de specialiști invitați să ia cuvântul pe parcursul celor 2 zile de sesiuni.
Prima zi a evenimentului a adus în dezbatere subiecte legate de nutriție, de metodele de tratatament în cazul unor afecțiuni precum cele de tract digestiv, afecțiuni ale ficatului, rinichilor sau vertij. O prezentare apreciată în cadrul evenimentului a fost cea susținută de conf.univ.dr. Tiberiu Tătaru care, la finalul primei zile Farma Practic, le-a arătat farmaciștilor și asistenților de farmacie prezenți la eveniment câteva dintre exercițiile utile pe care aceștia le pot realiza în farmacie astfel încât să își păstreze sănătatea coloanei.
„Milioane de oameni suferă de dureri de spate în fiecare zi. Dincolo de durerea în sine, afectarea coloanei vertebrale diminuează calitatea vieții. Grija timpurie pentru coloana vertebrală vă ajută să evitați, mai târziu, dureri de spate. Multe dintre măsurile pe care le puteți lua pentru a avea o stare generală bună de sănătate, a coloanei vertebrale, presupun îmbunătățirea mișcărilor și a posturilor atunci când vă desfășurați sarcinile de zi cu zi”, a declarat conf.univ.dr. Tiberiu Tătaru.
Teme de actualitate precum impactul legislațiilor și rezoluțiilor Consiliului European privind unele produse medicamentoase, corelațiile dintre fumat și terapia anticoagulantă orală, sau aspecte ce țin de domeniul podiatriei au fost abordate de specialiștii care au luat cuvântul în a doua zi a evenimentului.
„Sunt mulți pacienți care ajung la farmacist pentru a cere lămuriri referitoare la terapia anticoagulantă orală, întrucât nu au înțeles foarte bine ce le-a explicat medicul și atunci vin să ceară sfaturi în farmacie. Farmacistul este cel care trebuie să știe și să îl informeze referitor la riscurile care pot să apară, referitor la interacțiunile cu alte medicamente. Este foarte important să existe o comunicare foarte bună cu pacientul. Tu, ca specialist, le dai niște sfaturi, îi informezi, dar e important să le asculți și lor părerea. Vorbim aici despre fumat, nu îi poți obliga să renunțe la fumat, să le interzici. E important să găsești calea cea mai bună pentru pacient, să te faci înțeles”, le-a explicat șef lucrări dr. farm. Anca Oana Docea farmaciștilor și asistenților de farmacie prezenți la eveniment.
Punând accent pe rolul extrem de important al farmacistului în consilierea pacientului, dar și în prevenția unor boli cu risc crescut dr. Ramona Colț, care a vorbit despre podiatrie, un subiect puțin cunoscut la noi, a declarat: „Când un pacient ajunge în farmacie pentru a-și procura medicamente pentru diabet sau pentru a-și măsura glicemia, e important ca personalul din farmacie să îl informeze și să îl îndrume către un specialist care poate verifica dacă în cazul lui există suspiciuni de sindrom al piciorului diabetic”.
Printr-o prezentare extrem de interactivă dr. Alin Popescu le-a explicat participanților Farma Practic 61 câteva metode utile pentru combaterea durerii.
„În funcţie de etiologie şi momentul producerii traumatismului, alegeți cu grijă una dintre cele două metode pentru combaterea durerii! Rece se foloseşte în traumatismele acute musculo-ligamentare pentru că scade durerea, inflamaţia, edemul şi grăbeşte vindecarea, în timp ce cald se foloseşte în traumatismele cronice sau ca pre-antrenament de încălzire, întrucât căldura relaxează musculatura, creşte mobilitatea articulară, dimunuează durerea”, le-a explicat dr. Alin Popescu participanților.
Formatul evenimentelor Frama Practic, gândit pentru a încuraja interactivitatea, a adus ca noutate în acest an Tribuna Farmaciei, o rubrică special creată pentru toți cei care doresc să își exprime opiniile referitoare la subiecte de interes pentru practica farmaceutică și care facilitează schimbul de experiență și dialogul între specialiși și între colegi. Standardele de acreditare pentru farmacii propuse de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, noua lege a farmaciei sau prețurile maximale au fost câteva dintre subiectele dezbătute în cadrul sesiunii interactive Tribuna Farmaciei la această ediție.
Printre lectorii care au luat cuvântul la ediția 61 Farma Practic, eveniment creditat cu 16 puncte EFC și 10 puncte EMC, se află: prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, dr. Alin Popescu, asist. univ. dr. Andrei Osman, conf. univ. dr. farm. Ionela Belu, dr. Mădălina Preda, conf. univ. dr. George Mitroi, dr. Iulian Uță, dr. Cătalin Colț, conf. univ. dr. Tătaru Tiberiu, dr. Ramona Colț, conf. univ. dr. farm. Andreea Letiția Arsene, șef lucrări dr. farm. Anca Oana Docea, conf. univ. dr. farm. Cornelia-Daniela Călina, asist. univ. dr. Ciprian Laurențiu Pătru.
Referitor la evenimentele Farma Practic, dr. Mădălina Preda, lector în cadrul acestei ediții, a declarat: „Am participat și la alte evenimente și pot spune că există o evoluție, un interes tot mai mare al participanților. Este de apreciat această deschidere din partea tuturor participanțlor, această atmosferă creată, care ajută mult ca atât speaker-ul, cât și participantul să se simtă bine, să fie într-un mediu de confort, un mediu plăcut în care ai senzația că poți să întrebi orice”.
Unul dintre lectorii apreciați pentru intervențiile extrem de utile și interactive din cadrul evenimentelor Farma Practic, dr. Alin Popescu, a declarat: „Am fost prezent la toate evenimentele Houston din acest an, toate evenimentele regionale dedicate farmaciștilor, dar și medicilor. Houston face o treabă excepțională din punct de vedere organizatoric, iar titlul evenimentului este unul extrem de bine ales – Farma Practic – toate lucrările prezentate trebuie să aibă această latură practică. Mie îmi place foarte mult una dintre legile lui Murphy în care cred foarte mult și care spune așa: cine poate, acționează, cine nu, învață pe alții. Eu, ca lector al evenimentelor, când vin în fața publicului nu vreau să fiu profesor, să îi învăț lucruri. Eu vreau să le împărtășesc din experiența mea și vreau să primesc înapoi feedback. La evenimentele de acest gen participă un public tânar, un public interesat, un public care știe să asculte cu atenție, iar pentru mine este foarte important să primesc feedback din partea lor.”
În cadrul ediției 61 Farma Practic a fost acordat Premiul pentru Cel mai activ participant și Premiul special pentru cele mai multe răspunsuri corecte, ambele premii fiind câștigate de două doamne farmaciste din jud. Vâlcea.
Ce spun participanții despre ediția 61 Farma Practic?
„Am fost și la ediția din 2015. Anul acesta a fost mult mai interactiv, mai interesant. Clar aș dori să mai revin”, asistent de farmacie Ștefan Alexandra Anca, Pitești.
„Este prima dată cînd vin la un astfel de eveniment. Îmi place tot! De la organizare până la sesiunile științifice din sală. Un adevarat răsfăț medical!”, farmacist Ticu Ecaterina din Calafat.
„Îmi place foarte mult, sincer. Și îmi doresc să mai vin pentru că învățăm lucruri noi, interesante pentru practica noastră zilnică. Mi-a plăcut că pot discuta cu reprezentanții medicali pentru a face în farmacia noastră campanii pentru pacienți”, farmacist Ionică Livia, Craiova.
În anul 2018 vor fi organizate 9 ediții:
- 23-24 februarie 2018, Farma Practic Ed. 62 – Sovata, județe în focus – CJ, BH, SJ, SM, MS;
- 09-10 martie 2018, Farma Practic Ed. 63 – Poiana Brașov, județe în focus – B, IF, GR, DB, BV;
- 13-15 aprilie 2018, Farma Practic Ed. 64 – Poiana Brașov, județe în focus – PH, BZ, GL, VN, BV;
- 11-12 mai 2018, Farma Practic Ed. 65 – Poiana Brașov, județe în focus – AB, CV, BV, SB, MS, HR;
- 22-23 iunie 2018, Farma Practic Ed. 66 –Gura Humorului, județe în focus – SV, IS, VS, BC, VN, BT;
- 06-07 iulie 2018, Farma Practic Ed. 67 – Băile Herculane, județe în focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.
- 21-22 septembrie 2018, Farma Practic Ed. 68 – Gura Humorului, județe în focus – MM, BN, MS, HR, NT, SV;
- 05-06 octombrie 2018, Farma Practic Ed. 69 – Eforie Nord, județe în focus – CL, CT, IL, TL, B, IF, BR;
- 09-10 noiembrie 2018, Farma Practic Ed. 70 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH.
Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro, www.farmapractic.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/
Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu, T: 0756.030.316, M: daniela.popescu@houston.ro