Pregătirea personalului din farmacii pentru consilierea pacientului, un deziderat cât se poate de actual! Farma Practic, ed. 59, 6-8 octombrie 2017, Eforie Nord
Este un moment necesar pentru practica medicală din România în care să conștientizăm importanța unei comunicări eficiente în triunghiul relaţional medic-farmacist-pacient. Percepția de farmacist „vânzător” pe de o parte și cea de pacient „client” pe de alta reprezintă o realitate actuală care, privită în esență, dezvaluie o problemă a sistemului nostru medical – lipsa de informare pentru înțelegerea corectă a rolului pe care specialistul îl ocupă. Comunicarea eficientă în sistemul medical și o relație bazată pe încredere pot reprezenta mecanisme prin care acest lucru poate fi corectat. În plus, partea de comunicare în mediul medical necesită multă atenţie mai ales datorită faptului că aceasta are în centru pacientul. Acesta a fost mesajul central pe care specialiștii în sănătate invitați la ediția 59 a Simpozionului regional Farma Practic l-au transmis celor peste 170 de farmaciști și asistenți de farmacie prezenți la eveniment.
Privită ca o provocare contemporană, comunicarea dintre farmacist -medic, farmacist-pacient a fost un subiect intens dezbatut în cadrul evenimentului, pe parcursul celor doua zile de sesiuni fiind aduse în atenție o serie de tehnici și instrumente utile pentru o comunicare cu succes între principalii actori din sfera îngrijirii sănătății – furnizorul de servicii medicale pe de o parte și pacientul pe de alta.
O prezentare incintantă a fost cea a farmacistei Miruna Stan care, prezentând rezultatele unui studiu privind modul în care farmacistul relaționează cu pacientul, a încercat să răspundă la întreabarea Cum ne exercităm profesia în folosul pacientului? Comunicarea cu ceilalți profesioniști în sănătate, dar și încercarea de a stabili un dialog cu pacientul, prin eforturi individuale de informare, reprezintă cheia unui sistem medical de succes.
„Colaborarea interprofesională și munca în echipă sunt mijloace eficiente prin care putem îmbunătății serviciile de asistență medicală din România. Îmbunătățirea experienței personale a pacientului, precum și a stării generale de sănătate în societate sau reducerea costurilor, toate reprezintă obiectivele unei astfel de colaborări. Pe de cealaltă parte este nevoie de campanii individuale de informare cu scopul de a educa pacientul din punct de vedere sanitar. Ceea ce se dorește prin inițierea unor astfel de campanii este reducerea tendinței de automedicație și autoinformare din surse de calitate științifică îndoielnică și câștigarea încrederii pacientului în farmaciști”, a declarat farm. Miruna Stan în fața celor prezenți la eveniment.
Lipsa de informare și comunicarea deficitară conduc adesea la apariția unor situații tensionate în relația farmacist-pacient, iar în cadrul acestei ediții Farma Practic, psih. Adrian Calomfirescu a abordat acest subiect, prezentând câteva tehnici de comunicare utile în aceste situații. Farmaciștii și asistenții farmaciști prezenți la eveniment au putut afla importanța unei ascultări active a pacientului, nevoia de empatie, precum și utilitatea folosirii limbajului non verbal în interacțiunea cu pacientul.
Simpozionul regional Farma Practic ed. 59 a fost dedicat farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea, Brăila și București și a adus în discuție teme importante din domeniul farmaceutic. Au fost dezbătute subiecte actuale precum rezistența la antibiotice, simptomele respiratorii specifice sezonului rece, teme privind infecțiile virale și bacteriene sau efectele pe care medicamentele le pot avea asupra conducătorului auto.
În prima zi a evenimentului Dr. Ileana Brânză și dr. Liliana Chițanu au prezentat date îngrijorătoare privind rezistența la antibiotice – elibererea fără prescripție medicală a antibioticelor, de multe ori la insistențele pacientului, fiind una dintre cauzele care au condus la această situație alarmantă. Și în acest caz comunicare și informarea joacă un rol esențial.
„Conștientizarea publicului larg în privința mijloacelor de apărare aflate la îndemâna sa: aprofundarea cunoștințelor privind afecțiunile-țintă pentru antibiotice și evitarea recurgerii necontrolate la antimicrobiene” sunt doar câteva dintre soluțiile pe care Dr. Ileana Brânză și dr. Liliana Chițanu le-au recomandat.
Un alt subiect de maxim interes pentru practica farmaceutică a fost adus în atenție, în premieră, la această ediție Farma Practic de Farm. Paul Andreianu care a susținut o prezentare extrem de documentată și utilă despre serializare. Începând cu 9 Februarie 2019, eliberarea oricărui medicament în spațiul European trebuie să se facă în cadrul unui proces care trebuie să conțină trei elemente majore: serializare (la nivel de unitate comercială), elemente de siguranță și complianța raportării.
Referitor la situația actuală din România, farm. Paul Andreianu a declarat:
„Ce avem de făcut la nivel de farmacie? Să înțelegem care sunt așteptările referitoare la rolul farmaciei în acest context, să identificam punctele critice în actualul mod de lucru – fracționarea unităților comerciale, evidența cantitativ-valorică la nivel de unitate comercială individuală – să identificăm sursele de finanțare și să analizăm impactul acestor investiții. Ce ar trebui făcut la nivelul Colegiului Farmaciștilor din România? Facilitarea schimbului de experiență între colegii din farmacii, crearea unui grup de lucru care să faciliteze interacțiunea dintre farmaciști și celelalte grupuri de interes din cadrul Organizației de Serializare a Medicamentelor, precum și utilizarea canalelor existente pentru schimburile de experiență cu țările UE unde au fost deja implementate programe pilot”.
Coordonatorul acestei manifestări științifice a fost Prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa care a deschis evenimentul cu o prezentare privind importanța acizilor grași nesaturați în nutriție. Partener de încredere, prezent la multe dintre edițiile simpozionului regional Farma Practic, Prof. univ. dr. Farm. Dumitru Lupuleasa a declarat:
„Mă bucur să observ că există acum un raport mult mai echilibrat privind temele abordate în cadrul sesiunilor de dezbatere. Interesul crescut al publicului, care este activ și răspunde la întrebările venite din partea lectorilor, precum și numărul mare de participanți sunt dovezi ale unui trend pozitiv privind conținutul și formatul acestui eveniment.”
Gândit ca un eveniment care încureajează dialogul și dezbaterea, ne-am bucurat să avem și la această ediție Farma Practic participanți activi, precum farmacist Buican Elena și farmacist Bounegru Iulian, care au intrat în dialog și au luat parte la dezbaterile susținute pe perioada celor două zile de eveniment.
În cadrul ediției 59 Farma Practic, eveniment creditat cu 16 puncte EFC și 10 EMC, au luat cuvântul profesioniști în domeniul sănătății precum conf. univ. dr. farm. Andreea Arsene, dr. Alin Popescu, șef lucrări dr. Tomoș Sirma. farm. Anca Lobonț, dr. Ramona Mazăre, dr. Cătălin Colț, dr. Ileana Lucia Brînză, dr. Liliana Chițanu, farm. Miruna Stan, dr. Ramona Colț, conf univ. dr. farm. Horațiu Mireșan, psih. Adrian Calomfirescu, farm. Paul Andreianu, farm. Ion Bobaru, dr. Irina Ionică.
În cadrul sesiunii interactive Tribuna Farmacistului, farm. Costel Grigore a prezentat proiectul Atelierele sănătății, o serie de sesiuni de comunicări și dezbateri științifice între profesioniștii din sănătate, organizat de Colegiul Farmaciștilor din România în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România, o inițiativă care a plecat de la aceeași nevoie de comunicare interprofesională.
Despre Farma Practic
Farma Practic reprezintă o serie de evenimente regionale concepute și implementate de compania de comunicare medicală Houston NPA. Inițiat în 2010, Farma Practic a ajuns să fie considerat un proiect de referință pe piața manifestărilor dedicate farmaciștilor și asistenților de farmacie din România.
Următoarele Ediții Farma Practic:
10-11 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 60 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH;
24-25 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 61 – Băile Herculane, județe în focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.
Pentru detalii și înscriere:
Daniela Popescu
T: 0756.030.316
M: daniela.popescu@houston.ro
W: www.farmapractic.ro
Relația cu presa: Aniela Zanfir / aniela.zanfir@houston.ro / 0722.519.239