Conferinta Nationala de Medicina Sexualitatii, 25-27 octombrie 2019, Ana Hotels, Poiana Brasov

Ed. a XIX-a, cu participare internaţională

Programul preliminar al evenimentului poate fi vizualizat aici:
Program AMSR

Descarca formularul de inscriere

Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) și compania de comunicare Houston NPA vor organiza în perioada 25-27 octombrie 2019 la Ana Hotels, din Poiana Brasov cea de-a XIX-a ediţie a conferinţei naţionale de medicina sexualităţii.

Președintele conferinței: Dr. Răzvan Bardan

Evenimentul este creditat EMC și CPR.

Lectori consacraţi din România şi din străinătate vor prezenta şi vor dezbate teme de interes şi actualitate în cadrul sesiunilor ştiinţifice, care se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, începând de vineri, 25 octombrie 2019, orele 15.00 și până duminica, 27 octombrie 2019, orele 14.00.

Câteva dintre temele complexe abordate în cadrul conferinţei sunt: „Cancerul de prostată şi reabilitarea sexuală”, „Cancerul de sân, uter şi sexualitatea”, „Incontinenţa şi viaţa sexuală”, „Influenţa hormonilor asupra sănătăţii sexuale”, „Tulburări de libidou, excitare şi orgasm”, „Problemele psihosexuale şi managmentul lor”, „Chirurgia urologică/ginecologică şi sănătatea sexuală”, „Disfuncţia erectilă: epidemiologie, factori de risc, lifestyle management, tratament medical/chirurgical/psihologic”, „Ejaculare precoce: epidemiologie, factori de risc, lifestyle management, tratament medical/chirurgical/psihologic”, „Homosexualitatea şi tulburările de gen”.

La conferință sunt aşteptaţi să participe medici din următoarele specilităţi: endocrinologie, urologie, obstetrică- ginecologie, dermato- venerologie, psihiatrie, diabet- nutriție și boli metabolice, medicină internă, medicină de familie şi psihologi.

Pentru eliberarea diplomelor de participare, prezența în toate cele trei zile ale evenimentului este obligatorie.

Detalii referitoare la costurile aferente pachetelor de participare regăsiți în formularul de înscriere.

Pentru detalii și înscriere:

 luiza.grosu@houston.ro, 0733 076 387 sau la nr. de fax 021.317.09.43.

Pentru înscrieri online, vă rugăm accesați http://www.amsr.ro/inscriere.php

Pentru detalii referitoare la conferința AMSR, ediția 2019, vă rugăm accesați www.amsr.ro și houston.ro, precum și

Facebook AMSR- Asociatia pentru Medicina Sexualitatii din Romania.

 Detalii despre plata taxei de participare:

 Numărul locurilor este limitat, iar rezervarea fermă se face în momentul achitării taxei.

Plata taxei de participare se face în contul Houston NPA (Cont RON: RO08 BACX 0000 0003 3054 6006 deschis la Unicredit Tiriac Bank, sucursala Alba Iulia București, EXCLUSIV HOUSTON NPA S.R.L. – CUI 25249091, J40/3074/09.03.2009). După efectuarea plății, pentru a vă putea înscrie la eveniment, vă rugăm să ne trimiteți o copie după OP la adresa de e-mail luiza.grosu@houston.ro, 0733 076 387 sau la nr. de fax 021.317.09.43.

***

Management eveniment